Teatru de păpuşi antidrog cu copii pentru copii

Teatru de păpuşi antidrog cu copii pentru copii
Elevii Școlii Generale Constantin Brâncuși vor pune în scenă trei povești de teatru de animație antidrog în cadrul campaniei "Doza de Viață", proiect al Fundației Creștine de Ajutorare. Evenimentul va avea loc în perioada 6-8 aprilie.

 

Poveștile sunt câștigătoarele concursului literar organizat în perioada februarie-martie şi au fost scrise de elevii claselor VI-VIII. Cei 40 de elevi din clasele a III-a vor învăța să construiască păpuși din legume pentru teatrul de animație (de păpuși). În perioada 6-8 aprilie, ei vor învăța să mânuiască păpușile pe care le-au creat și vor interpreta personajele create de colegii lor mai mari în trei spectacole de teatru de păpuși. Alături de echipa Fundației Creștine de Ajutorare se află și profesorul de teatru de animație, Andrea Mărculescu.

La finalul celor trei zile, adică miercuri 8 aprilie, copiii vor prezenta spectacolele colegilor, părinţilor şi profesorilor, iar câștigătorii concursului literar "Doze de viaţă" vor fi premiați. 

Prin acest proiect, Fundația Creștină de Ajutorare duce prevenția consumului de substanțe și a adicțiilor la vârsta la care aceasta debutează (9-10 ani), potrivit ultimelor statistici. Acest lucru se realizează prin artă, prin întărirea factorilor de protecție: copii își dezvoltă orizontul de cunoaștere devenind mici actori și păpușari. Prin asta, ei învață să lucreze în echipă, să se susțină reciproc, aplică fair-play-ul, iar prin povești ei învață despre prieteni buni și răi, despre pericolul de a te îndepărta de părinți și de a te lăsa păcălit sau de a alege dependența.

 

Comenteaza