3 bile albe pentru fata cu unghii albastre... Ar fi mers și mai multe

3 bile albe pentru fata cu unghii albastre... Ar fi mers și mai multe

De câte ori nu am auzit cuvinte grele la adresa generației care vine din urmă. Cu părul verde, buze negre, cu unghii albastre și cu bunul simț sub limita noastră de anduranță.

Dar lucrurile nu stau chiar așa... Se spune în cartea de căpătâi a omenirii că ”omul vede ce izbește ochiul”. Și de câte ori nu ne-au izbit la ochi cei tineri cu câte o extravaganță care nu se cădea acum 20 de ani, să nu mai vorbim de acum 40 sau 60. Părul nu era colorat în culorile curcubeului, iar unghiile să nu mai vorbim și despre machiaj nu se punea problema până după o anumită vârstă.

Totuși în Clujul înțesat de tineri, fie veniți la studii, fie la muncă, încă putem avea surprize foarte plăcute chiar și din partea celor cărora le agățăm, poate chiar fără voie, câte o etichetă în funcție de ceea ce ne-a ”izbit” ochiul: spre exemplu niște frumoase unghii albastre.

Pe autobuzul CTP 24 B dacă vezi tineri i-ai și plasat în plimbarea între mall-urile orașului și te întrebi de ce nu e loc pe scaune de ei. Dar vineri, fata cu unghii albastre a primit 3 bile albe. Nu cred că avea vre-o 20 de ani domnișoara.

La fiecare dintre cele 3 stații în care ai apucat să circuli cu ea în mijlocul de transport în comun din Cluj-Napoca s-a ridicat și a oferit politicos locul celor mai  în etate cu 20, cu 40 sau cu 60 de ani în plus. Nimeni nu a vrut locul deoarece circulau cu toții doar câte o stație, două. Posibil ca până la destinație să mai fi repetat politeţea.

Așa că se confirmă și partea a doua din cuvintele cărții de căpătâi a omenirii ”omul vede ce izbește ochiul, dar Dumnezeu vede inima”. Ce bine ar fi dacă am putea și noi privi mai mult și mai departe dincolo de părul verde, buzele negre sau unghiile albastre: la inimă!

Comenteaza