Consiliul Judeţean scapă Ministerul Sănătăţii de cinci spitale

Consiliul Judeţean scapă Ministerul Sănătăţii de cinci spitale
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca şi Spitalul de Boli Psihice Cronice Borşa au intrat, oficial, de miercuri, sub autoritatea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Preşedintele Alin Tişe (foto) a informat că în protocolul de predare-primire s-a menţionat faptul că unităţile medicale au fost preluate fără datorii. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică s-a întâlnit ieri cu membrii executivului CJ pentru semnarea protocolului de predare-primire. “Noi am lucrat de ceva timp la acest proiect, ce viza inventarierea bunurilor spitalelor. Nu am făcut decât să oficializăm preluarea, prin semnarea protocolului de predare-primire al fiecărui spital în parte”, a explicat Tişe.

 

El a adăugat că numărul de paturi, aparatura medicală şi tot ceea deţin aceste spitale intră în patrimoniul CJ. “Sunt foarte multe bunuri pe care noi le avem inventariate doar scris. în perioada următoare vom face o inventariere faptică, mai ales că la nivelul CJ avem constituită şi o comisie în sensul acesta”, a comentat Tişe.

 

Pentru a contribui cu fonduri de susţinere a investiţiilor, în perioada 2003-2004, CJ a preluat în administrare şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic de Urgenţă “Octavian Fodor” Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Centrul de Diagnostic şi Tratament Cluj-Napoca.

 

“în ultimii ani sprijinul financiar acordat acestor unităţi a fost destul de consistent. în 2008, CJ a alocat 11,2 milioane de lei, iar anul trecut, 9,3 milioane. în 2010, au fost alocaţi deja cu această destinaţie 6,1 milioane”, a transmis Tişe.

 

El a precizat că administraţia judeţeană va avea în vedere să susţină investiţiile din toate spitalele clujene. Tişe spune că se lucrează la o strategie pentru rentabilizarea celor cinci unităţi preluate ieri. “Vom încerca să externalizăm o parte dintre serviciile oferite de aceste spitale”, a conchis preşedintele CJ.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .