Gică Popescu îi așteaptă pe clujeni la Sports Festival 2023: "Pe 2 iunie ne vedem pe Cluj Arena"

Gică Popescu îi așteaptă pe clujeni la Sports Festival 2023: "Pe 2 iunie ne vedem pe Cluj Arena"
| Foto: Sports Festival

Capul de afiș al celui mai mare eveniment din România dedicat sportului e meciul dintre All-Star Romania și Galatasaray Legends.

Așa cum a obișnuit în fiecare an, Sports Festival aduce în prim plan un nou eveniment de gală, partida dintre legendele celor de la Galatasaray și cei mai buni jucători de fotbal ai Naționalei României din perioada 1995-2023.

Gică Popescu, cel care a îmbrăcat tricoul ambelor echipe de-a lungul carierei și o va face din nou și în cadrul Sports Festival 2023 a tranmis un mesaj către cei interesați de eveniment.

"Pe 2 iunie ne vedem pe Cluj Arena, la Sports Festival !

Este o mare bucurie să îmbrac din nou tricourile ambelor echipe pentru care am jucat și am făcut istorie: România și Galatasaray.

Alături de coechipierii mei, vrem să contribuim la eforturile de reclădire a Turciei, după devastatorul cutremur care pe mine personal m-a marcat profund.

Pasiunea cu care noi am tratat mereu fotbalul , s-a văzut în întreaga noastră carieră, și pasiunea asta încă aprinsă, sperăm să fie inspirație pentru noile generații", e mesajul transmis de Gică Popescu.

Comenteaza