Se schimbă buletinele în România! Ce informații vor apărea pe noile cărți de identitate
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Oct 2023, 10:37
- Social
- Ascultă știrea
Buletinele care se vor elibera în România vor suferi o serie de schimbări. Guvernul a adoptat în această săptămână o Ordonanță de Urgență care aduce mai multe modificări.
La mijlocul acestei săptămâni, s-a schimbat valabilitatea cărților de identitate și s-a introdus posibilitatea completării cererii pentru viza de flotant prin mijloace electronice. Nu în ultimul rând, s-a confirmat oficial că prețul emiterii a aproximativ cinci milioane de acte de identitate electronice va fi suportat de către statul român, prin fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Actul de identitate va suferi, însă, și alte modificări - în prezent, datele personale înscrise pe cartea de identitate includ numele și prenumele titularului, sexul, cetățenia, data nașterii, semnătura olografă și imaginea facială a titularului, precum și codul numeric personal și adresa de domiciliu. Noul proiect de lege propune adăugarea grupului sanguin și a factorului Rh pe buletinele românilor, atât pe varianta tipărită, cât și pe cea electronică.
Proiectul de OUG în forma lui integrală poate fi consultat AICI.
“Cunoaşterea grupei sanguine şi a factorului Rh devine foarte important atunci când pacientul are nevoie de o transfuzie, cum ar fi in cazul unor afecţiuni grave, hemoragii masive sau în cazul unor accidente. Motivul este acela că pacientul nu poate primi orice fel de sânge, ci doar unul compatibil cu grupa sanguină a acestuia. Transfuzia greşită a unei grupe de sânge incompatibile poate pune în pericol viaţa pacientului, de aceea siguranţa acestuia depinde de evitarea incompatibilităţii între eritrocitele (hematiile sau globulele roşii) celui care a donat sânge şi anticorpii din plasma pacientului”, scrie în expunerea de motive.
Proiectul a fost depus la Senat la finalul primăverii și de atunci a primit mai multe avize favorabile, inclusiv de la Consiliul Economic și Social, dar a primit și un aviz negativ al Guvernului. La finalul lunii trecute, a primit aviz favorabil de la comisia de fond, cea pentru administrație publică din Senat.