Înaintea partidei dintre “studenți” și echipa ilfoveană, jucăriile vor fi aruncate în teren, mai apoi colectate și direcționate înspre copiii refugiaților care au ajuns în România.
Europarlamentarul PNL (PPE) a anunțat că toate băncile rusești au fost deconectate de la sistemul SWIFT.
România va suplimenta sprijinul militar şi umanitar acordat Ucrainei, ca răspuns la invazia trupelor ruse, a transmis, duminică, preşedintele Klaus Iohannis.
Președintele Ucrainei a anunțat că nu va negocia în Belarus, țară complice la agresiunea Rusiei.
Statul român va trimite ajutoare în valoarea de 3 milioane de euro în Ucraina, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a declarat sâmbătă că peste 150.000 de persoane au fost nevoite să fugă din calea violenţelor ruseşti din Ucraina.
Opera Română din Cluj-Napoca a anunțat că va pune în scenă un spectacol special în 4 martie, iar clădirea va fi luminată în culorile steagului țării vecine.
Oficiali locali din țara vecină anunță că forțele ruse au pătruns în Harkov.
Ucrainenii care încearcă să scape din calea invadatorilor ruși sunt întâmpinați de voluntari români la punctul de trecere a frontierei din Sighet și primesc imediat oferte de cazare, însă majoritatea se află doar în tranzit prin România.
Recomandări: