Foto Încă un mall la Cluj! Se face pe locul târgului de mașini din Florești

Târgul auto de la ieșire din Florești spre Gilău, aflat pe raza localității Luna de Sus, va fi relocat în altă parte. Pe actualul amplasament se va ridica o clădire cu funcțiuni mixte: comerciale, depozitare, producție, servicii, etc.

Având denumirea de „Elaborare PUZ pentru demolare construcții existente și construire spațiu S+P+2E cu destinație depozitare, producție, servicii și comercial, produse alimentare și nealimentare, spații birouri și administrație, sistematizare verticală, amenajări exterioare accesuri și parcaje, amplasare post trafo, organizare de șantier, amplasare totem și panouri publicitare, împrejmuire și operațiuni cadastrale”, proiectul a intrat în ședința, de joi, a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj. 

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, cel care conduce ședințele de urbanism, s-a arătat mirat de faptul că proiectul a venit la județ. Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, a explicat: „Este vorba de actualul târg de mașini din Florești. Ce este peste 1.000 mp trebuie avizat de comisia de urbanism. N-ar strica dacă și pe viitor proiectele din Florești ar veni și pe la noi”, a spus Salanță.

Arhitectul Victor Mihăilescu a prezentat, pe scurt proiectul: „PUZ-ul este situat în satul Luna de Sus, comuna Florești. Este un teren de aproximativ 74.000 mp. Se va ridica un ansamblu major de funcțiuni. De asemenea, vor fi 1.320 de locuri de parcare, atât la suprafață cât și la subsol. Comerțul auto va dispărea complet. Se va reloca.”

Tișe: „De ce nu îi spuneți mall? Că așa pare că este”

„Eu am o nedumerire. Se dorește o schimbare totală la ce e acolo, ceea ce mă bucură. Dacă totuși se dorește un mall, de ce nu îl gândiți așa, că ne-ar fi mai ușor pentru toți.  De ce nu îi spuneți mall? Ideea în sine mi se pare foarte bună”, a întrebat șeful CJ Cluj.

Proiectantul a răspuns: „Nu va fi chiar un mall pentru că nu e vorba de 40 de magazine. Vor fi doar câteva mai mari. Va fi un fel de mini mall. Un retail mall”.

Arhitectul șef al județului a avut câteva observații: „La partea de acces și partea de parcare cu vegetație trebuie regândit. De asemenea, să fie și ceva spații de servicii ar trebui, oamenii care stau astăzi în Florești să aibă un loc de muncă și în partea aceea, nu doar în, sau spre Cluj-Napoca. Ar mai putea fi create și ceva locuri de joacă”, a transmis Salanță.

Alin Tișe a propus un aviz favorabil, precizând că proiectul va reveni oricum tot în cadrul comisiei de urbanism a județului pentru următorii pași.

Comenteaza