Cluj Pride aduce restricții în centrul orașului

Cluj Pride aduce restricții în centrul orașului

Centrul municipiului Cluj-Napoca va fi, duminică, 21 iunie 2026, gazda unei noi ediții a evenimentului „Cluj Pride”, manifestare care va reuni participanți veniți să susțină drepturile și vizibilitatea comunității LGBTQ+.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a anunțat că va mobiliza efective în teren și va colabora cu celelalte instituții responsabile pentru menținerea ordinii publice și protejarea participanților.

Evenimentul va include un marș prin centrul municipiului, ceea ce va duce la restricționarea parțială și secvențială a traficului rutier pe mai multe artere importante. Potrivit traseului anunțat de organizatori și autorități, participanții vor porni din Piața Unirii, de pe latura estică, urmând să se deplaseze pe strada Regele Ferdinand, strada George Barițiu, strada Emil Isac, Calea Moților, strada Petru Maior, Piața Lucian Blaga și strada Napoca, pentru a reveni ulterior în Piața Unirii, pe latura sudică.

Șoferii care tranzitează zona centrală a orașului sunt sfătuiți să ia în calcul eventuale întârzieri și să utilizeze rute alternative pe durata desfășurării marșului.

Evenimentul va avea loc în jurul prânzului. 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .