Riscul de a face diabet de tip 2 ar putea fi influențat de grupa sanguină, conform unui studiu.
Alexandru Rogobete, propus de PSD pentru funcția de ministru al Sănătății, a prezentat o serie de obiective pentru perioada următoare, punând accent pe finanțarea predictibilă a spitalelor.
Profesorul universitar Simona Rednic, șefa Disciplinei de Reumatologie de la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, atrage atenția asupra modului în care sunt evaluați medicii la examenul național de specialitate.
Două spitale aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au fost premiate pentru performanțele medicale și manageriale, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Elitelor Medicale.
Specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că a fost raportat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon.
Un eveniment în premieră în România a avut loc astăzi în Piața Unirii din Cluj-Napoca, unde aproximativ 300 de persoane s-au reunit pentru a forma o panglică umană împotriva cancerului.
Spitalul Municipal Dej organizează concurs pentru ocuparea unor posturi vacante.
Spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății ar putea modifica încadrarea personalului fără să mai aștepte aprobarea ministerului pentru fiecare caz în parte.
Clujul găzduiește Romtransplant 2026, eveniment medical care reunește specialiști de pe trei continente. Programul include un curs în premieră dedicat transplantului de țesuturi și un cros de conștientizare, la care vor participa medici și pacienți.
Absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie mai au la dispoziție câteva zile pentru a se înscrie la concursul național de Rezidențiat 2026.