Patriciu nu-şi retrage afirmaţiile despre incidentul din 2004 cu Băsescu, dar regretă ieşirea din 2009
- 01 Noi 2024, 02:00
- Ascultă știrea
Patriciu a menţionat că nu are niciun fel de rol în difuzarea în 2009 a filmului cu incidentul în care a fost implicat, în 2004, actualul preşedinte.
Omul de afaceri a precizat că a povestit la o televiziune locală, încă din 2004, incidentul la care a asistat la Ploieşti, în acel an, legat de Traian Băsescu.
Întrebat dacă regretă momentul ieşirii sale publice din 2009 despre incidentul cu Traian Băsescu din 2004, Patriciu a răspuns afirmativ. "Cred că momentul n-a fost potrivit. Rezultatele acelei intervenţii publice n-au fost în niciun fel cele pe care mi le-aş fi dorit", a spus Patriciu.
Traian Băsescu a câştigat la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.
Judecătoria Sectorului 1 a admis, miercuri, acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.
Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.