120 de lei kilogramul de... cireşe / "În Zorilor, la un aprozar e 150 kg", "Se feliază?"

120 de lei kilogramul de... cireşe / "În Zorilor, la un aprozar e 150 kg", "Se feliază?"
| Foto: sursa - https://www.ebihoreanul.ro/

O aroganţă de februarie, cireşele de import, care se vând în pieţe cu preţuri uriaşe. Ar fi aduse tocmai din Argentina. 

Din Argentina în Rogerius, scrie bihoreanul.ro despre aroganţa din pieţele orădene unde au apărut începând de această săptămână primele cireşe din 2024.

Preţul de vânzare al trufandalelor de primăvară „dulci și crocante”, scoase la vânzare pe tarabele din Piaţa Rogerius, este prohibitiv. Mai precis, un kilogram de cireşe costă 120 de lei. Acestea ar fi aduse din Argentina, a declarat pentru sursa citată o vânzătoare.

În aceste condiţii, majoritatea clienţilor preferă să aştepte apariţia pe piaţă a cireşelor de Bihor care vor fi de zece ori mai ieftine în sezon şi poate doar le vor gusta pe cele la suprapreţ. 

„În ultimii ani, odată cu dezvoltarea comerţului, nu mai trebuie să ne mire apariţia pe piaţă de trufandale în extrasezon. Cireşele de acum sunt importate din emisfera sudică (n.r. Argentina, Bolivia, Chile etc.), cu costuri ridicate, de unde şi preţul de desfacere", a explicat pentru Bihoreanul şeful Direcţiei Agricole Judeţene Bihor, Nicolae Hodişan.

Se pare că în Cluj-Napoca cireşele au preţuri mai prohibitive decât cele de la Oradea. "În Zorilor, la un aprozar e 150 kg", ne scrie un cititor pe Facebook. Alţii întreabă dacă se vând la felie fructele: "Se feliază?".

Comenteaza