Negocieri eşuate la Primărie: parkingul subteran de la Finanţe a picat

Negocieri eşuate la Primărie: parkingul subteran de la Finanţe a picat
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj este pe ultima sută de metri cu adjudecarea contractului pentru extinderea sediului din Piaţa Avram Iancu.

O parcare subterană în curtea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj ar compromite proiectul de extindere a sediului instituţiei, aflat în fază avansată. Doar printr-o decizie de la centru un astfel de proiect ar fi sustenabil, spune directorul Mihai Costin. Ideea amenajării unei parcări în centru a fost reiterată recent de primarul Boc care a propus negocieri în acest sens cu cei de la Finanţe la finalul lunii octombrie.

În lipsa terenurilor în zona centrală pentru amenajarea unor parkinguri, primăria a iniţiat negocieri cu instituţii publice pentru parteneriate care să rezolve probleme de parcare care există în prezent în oraş. După ce DGFP Cluj a cerut primăriei amenjarea unei alveole de parcare pentru Trezoreria municipiului care funcţionează pe strada Regele Ferdinand, primarul Emil Boc a propus negocieri pentru un parteneriat cu instituţia pentru a se amenaja un parking subteran pe Calea Dorobanţilor. Aceasta deoarece propunerea de amenajarea a unei alveole de parcare în faţa clădirii în care funcţionează trezoreria nu este sustenabilă - ar strica geometria trotuarului şi ar crea probleme suplimentare traficului din zonă, mai ales că artera e tranzitată şi de transportul în comun.

În plus, actuala clădire în care îşi desfăşoară activitatea trezoreria este improprie şi nu există parcare subterană. „Trebuie să facă ceva şi pentru comunitate, nu doar să ceară primăriei să le rezolve problemele (generate de faptul că din 2000 instituţia s-a mutat într-un sediu fără parcare - n. red.). Trebuie să negociem să se mute în clădirea în care funcţionează DGFP să amenajăm acolo un parking subteran, aşa cum au fost discuţiile. Sunt convins că ne putem înţelege", atrăgea atentia primarul.

Directorul DGFP Cluj, Mihai Costin, a explicat că în prezent instituţia are planuri avansate pentru extinderea sediului în care instituţia funcţionează în zona Pieţei Avram Iancu - Dorobantilor. "Am lansat o licitaţiei pentru proiectare şi execuţie pentru o clădire cu patru etaje în curtea instituţiei. S-au depus şase oferte şi cred că spre finalul anului vom stabili societatea care se va ocupa de contract. În acest moment un parking subterean ar încurca aceste planuri. Nu pentru că Costin nu vrea o parcare, pentru că nu avem această posibilitate. Avem relaţii cu publicul şi un astfel de proiect ar ridica probleme de acces. Maxim o parcare ar putea fi amenajată în incintă pentru maşinile instituţiei. Nu vreau să opresc un proiect al municipalităţii, dar în această fază se poate face doar dacă există o hotărâre guvernamentală şi finanţare", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, reprezentantul DGFP Cluj.

Acesta a amintit că nu poate fi vorba despre relocarea sediului trezoreriei. "Este adevărat că am cerut o alveolă de parcare care ar ajuta instituţia. Nu putem muta acest sediu deoarece structura funcţionează în fostul sediu Bancorex, există un tezaur acolo. N-avem cum să o mutăm", a mai precizat Costin.

DGFP a lansat în luna octombrie o licitaţie pentru proiectare şi execuţie de lucrări, contract estimate la 11,2 milioane de lei. În septembrie instituţia a primit certificatul de urbanism de informare, în vederea elaborării Planului Urbanistic de Detaliu şi de extindere cu un corp cu subsol, demisol, parter, trei etaje şi un al patrulea retras. Intenţia DGFP este de închidere a curţii sediului de pe Calea Dorobanţilor, în care funcţionează instituţia, cu o construcţie similară pe latura neocupată cu corpuri de clădire.

Comenteaza