Guvernul va avea până la finele lui martie un departament care oferă online date de interes public

Guvernul va avea până la finele lui martie un departament care oferă online date de interes public
Guvernul va avea, până la finalul lunii martie, un departament de servicii online şi design, care va integra datele de la diferite instituţii şi va oferi informaţii de interes public, a anunţat, miercuri, consilierul premierului Victor Ponta Radu Puchiu.

Departamentul de servicii online şi design va avea sub 30 de angajaţi şi va reuni personalul care în acest moment lucrează la departamentele IT ale Executivului.

"Este vorba despre un departament pentru servicii online căruia i-am adăugat şi componenta de design doar din dorinţa de a crea această identitate vizuală sub umbrela datelor. Date există la nivelul fiecărei instituţii publice în diferite formate. Trebuie să înfiinţăm un mecanism pentru a valorifica datele pe care le avem în acest moment, totul pentru a le putea pune la dispoziţia publicului. Dorinţa noastră ca şi departament ca şi zonă centrală este să punem presiune pe administraţiile locale să strângă aceste date, să le standardizăm pentru a putea lucra cu ele, noi urmând să le deschidem către public. Componenta principală a acestui departament este să ofere servicii online de date. Designul este un lucru adiţional care a venit ca şi o componentă mai veche. Noi ne propunem să avem în jur de 15 oameni în această structură, în acest departament, la care se vor adăuga, în măsura în care vom face structurarea pe zona aparatului central de lucru, încă 15 persoane pentru a se putea construi pagina de web şi aşa mai departe, practic pentru a putea construi corect.", a declarat Radu Puchiu, la un eveniment organizat de către Fundaţia Soros România, care a avut ca principal subiect planul naţional de acţiune pentru implementarea "Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă".

Vorbind despre înfiinţarea acestui departament în premieră pentru România, Puchiu a punctat faptul că toate datele pe care conducerea centrală a ţării le va avea vor fi transmise prin intermediul unui site.

"Ar trebui să construim un mic site, sau să preluăm site-ul colegului nostru Cristian Botan (n.r - consilier pentru transparenţă, cel care a lansat anul trecut un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului) şi să-i aducem nişte îmbunătăţiri şi de a-l face disponibil online către public. Ar putea fi date precum câte posturi sunt vacante în sectorul public. De ce să nu ne gândim la o modalitate de a aplica sau de a ţine concursurile de angajare tot online? De asemenea, un alt tip de date pe care le strângem şi le putem face publice sunt de exemplu câţi angajaţi sunt în sistemul public, pe toate cele trei categorii, demnitari, funcţionari publici şi personal contractual. Le vom prezenta cu filtrarea de rigoare necesară. Acest departament pe care îl vom înfiinţa va reuni practic toţi angajaţii din sistemul IT al Guvernului României. Site-ul credem că va fi operaţional cât de curând", a declarat Puchiu.

Potrivit consilierului, în următoarele zile va fi prezentată în mod oficial noua structură.

"Încercăm nişte metode pe care le vom prezenta în zilele următoare prin care să scurtăm acest proces al proiectului. Eu cred şi sper că la sfârşitul lunii martie vom avea în picioare aceste proiecte. Un alt proiect pe care vreau să îl anunţ şi pe care vrem să îl construim aeste acela de petiţii pe zona de Guvern", a declarat Radu Puchiu.

Consilierul a precizat că ideea înfiinţării unui asemenea departament a fost propusă la finalul anului 2012, cu ocazia redactării noului program de guvernare.

"La finalul anului trecut, cu ocazia scrierii noului program de guvernare, am propus şi am introdus în programul de guvernare înfiinţarea unui departament pentru servicii online şi design, care se referă la acea parte de identitate vizuală a administraţiei. Am inclus în acel program principalele direcţii în care dorim să lucrăm", a precizat Radu Puchiu.

Cristian Botan, numit de premierul Ponta drept consilier pentru transparenţă în administraţia publică, declara, în decembrie 2012, că, în viitor, toate instituţiile publice vor anunţa pe un site unic toate posturile scoase la concurs, iar recrutarea va trebui realizată în funcţie de competenţe, după model european.

Ziarul Financiar a relatat, la începutul lunii octombrie, despre faptul că Cristian Botan, tânărul doctorand de 25 de ani care a lansat în 2012 un site de recrutare care centralizează toate posturile vacante din instituţiile statului, a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta, prin care îi solicita o transparentizare a activităţii guvernamentale, măsură promisă de actualul gu­vern la primirea votului de învestitură. PublicJob.ro, proiectul pe care Botan l-a lansat în luna martie după o investiţie de doar 500 de euro, reuneşte toate posturile vacante scoase la concurs de instituţiile publice şi care au fost publicate în Monitorul Oficial.

El propune, printre altele, obligativitatea instituţiilor finanţate din bani publici de a trans­mite către Monitorul Oficial toate anun­ţurile de posturi vacante (funcţionar şi personal contractual) cu minimum 10 zile înainte de depunerea dosarelor, obligativitatea candida­ţilor la o funcţie publică de a declara, pe propria răspundere, că nu sunt rude sau afini cu alt­cineva angajat în acea instituţie şi crearea unui registru online care să cuprindă date despre fiecare angajat plătit din banii publici.

Printre obiectivele programului de guvernare pentru perioada 2013-2016 se numără şi "aplicarea iniţiativei europene Open Data - punerea la dispoziţia publicului de date
accesibile, reutilizabile şi redistribuibile în mod liber, fără a a ţine cont de restricţii de tipul drepturi de autor (copyright), patente sau alte mecanisme de control (open
data) printr-un portal de tip open-data guvernamental".

 

Comenteaza