Oficiali ai Ministerului Economiei din Ungaria, în vizită la Cluj. Ce au discutat cu Consiliul Judeţean

Oficiali ai Ministerului Economiei din Ungaria, în vizită la Cluj. Ce au discutat cu Consiliul Judeţean
O delegaţie a Ministerului Economiei din Ungaria a venit azi la Cluj.

 

Delegaţia s-a întâlnit cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan şi cu preşedintele Consiliului de Administraţie al Tetarom SA Kerekes Sandor, şi a fost condusă de domnii Szatmari Kristof, secretar de stat în cadrul ministerului, şi Radeczky Jeno, comisar ministerial.

În cadrul vizitei au fost purtate o serie de discuţii legate de posibilitatea participării oficialilor guvernamentali maghiari şi a oamenilor de afaceri din Ungaria la cel mai important târg agricol din Transilvania - „Agraria 2013", care va avea loc între 25 şi 28 aprilie.

Au fost abordate şi o serie de aspecte referitoare la înfiinţarea noului parc industrial Tetarom IV, parc industrial care va avea o suprafaţă de circa 85 de hectare, 25 dintre acestea urmând să fie rezervate pentru construirea unui parc fotovoltaic, dar şi legate de impulsionarea transportului aerian dintre Aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta şi cel din Cluj-Napoca.

Etichete
Comenteaza