50 de milioane de euro pentru drumurile Clujului

50 de milioane de euro pentru drumurile Clujului
Soluţia de modernizare implică un împrumut financiar. Şeful judeţului vrea să apeleze la un credit bancar, dar nu exclude un credit furnizor sau unul de angajament.

Lucrările de modernizare a drumurilor judeţene avansează greoi, se plânge liderul Consiliului Judeţean (CJ), Horea Uioreanu. El admite că firmele de construcţii sunt responsabile în mare parte de această situaţie, ceea ce nu înseamnă că administraţia judeţeană s-a achitat de toate sarcinile.

Dimpotrivă, lipsa fondurilor pentru susţinerea acestor lucrări trebuie rezolvată cât mai repede, mai ales că între timp instituţiei judeţene i s-au mai întors în administrare încă o serie de tronsoane, a spus Uioreanu. În cel mult o lună ar urma să se stabilească varianta de împrumut la care se va apela. Uioreanu a apreciat că suma de 50 de milioane de euro este sustenabilă pentru bugetul CJ. Un împrumut financiar este singura opţiune pentru finalizarea proiectului. „Avem deja angajate două contracte pentru cele două pachete de drumuri care au fost licitate în 2011. Din păcate lucrările avansează destul de greoi, dar nu avem alte posibilitate, decât să mergem înainte. Firmele angajate trebuie să-şi facă treaba, iar în ce ne priveşte avem sarcina să asigurăm costurile de finanţare. Un împrumut bancar ar fi soluţia pe care o agreez, însă nu exclud nici varianta creditului furnizor sau a creditului de angajament", a comentat preşedintele CJ.

El aşteaptă o fundamentare a Direcţiei economice a CJ pentru a se opta pentru cea mai bună soluţie. „Vreau să ştiu cum ne putem împărţi cu ratele şi atunci trebuie să vedem cât mai avem de plată la creditele actuale pe care le avem", a spus Uioreanu. CJ a mai avut angajate şi alte credite furnizor pentru lucrările realizate la cele două terminale ale aeroportului, precum şi la noua pistă. „Din datele pe care le avem, în 2015 ar urma să închidem plăţile pentru lucrările efectuate la aeroport, atât la terminale, cât şi la pistă. Mai avem de plătit şi pentru creditul vechi, accesat de pe vremea când Marius Nicoară conducea CJ, tot pentru reabilitarea unor drumuri. Îl închidem tot în 2015. Prin urmare, ne putem permite să accesăm un nou credit pentru a putea finaliza proiectul de modernizare a drumurilor din judeţ. Ideea e să vedem cum returnăm aceşti bani. Suma propusă iniţial, de 50 de milioane de euro, e sustenabilă pentru bugetul nostru", a comentat Uioreanu.

În cazul în care nu se va apela la un credit bancar, s-ar putea opta pentru un credit furnizor sau pentru un credit de angajament. După modelul lucrărilor angajate la aeroport, creditul furnizor presupune ca firmele să execute lucrări pe cont propriu, cu ajutor financiar de la bănci, urmând ca administraţia judeţeană să restituie banii într-un anumit număr de ani. Creditul de angajament este o variantă similară, diferenţa constând în faptul că banii sunt furnizaţi de CJ printr-un buget multianual. Până în august se va lua o decizie privind luarea unui împrumut, mai ales că în perioada următoare ar mai urma să fie angajate lucrări pe încă 200 km de drumuri judeţene, a transmis Uioreanu. El a atras atenţia că obligaţiile instituţiei pe care o conduce nu se opresc aici, având în vedere că recent a reprimit în custodie şi drumurile pe care le transferase Ministerului Dezvoltării (programul fostului ministru Elena Udrea - „10.000 de km de drumuri locale") şi Ministerului Transporturilor (programul de reabilitare a drumurilor de interes turistic). În total, CJ are în administrare 1.300 km de drumuri judeţene. 700 km au fost incluşi într-un proiect de modernizare, însă lucrările avansează foarte greu.

Comenteaza