Contractul de proiectare a Centurii Floreşti-Mănăştur a fost semnat

Contractul de proiectare a Centurii Floreşti-Mănăştur a fost semnat
Primăria Floreşti a anunţat semnarea contractului de atribuire a serviciilor de proiectare pentru centura care va lega cea mai populată comună din ţară de Cluj-Napoca. La începutul lunii decembrie ar urma să fie demarate şi procedurile pentru accesarea creditului necesar pentru realizarea lucrărilor.

 

Contractul de proiectare tehnică a noii centuri ce va uni Floreştiul de cartierul clujean Mănăştur a fost atribuit la începutul lunii august către compania bucureşteană SC Luka Way, care a câştigat licitaţia organizată în acest sens cu o ofertă în valoare de 129.997 lei, fără TVA, graficul de execuţie fiind de şase luni.

După ce, la începutul săptămânii trecute, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis respingerea contestaţiei depusă de Civitas Proiectare SRL privind licitaţia respectivă, vinerea trecută, în data de 12 septembrie, reprezentanţii UAT Floreşti au semnat, împreună cu cei ai SC Luca Way, contractul de proiectare tehnică a noii centuri.

Drumul de legătură ce va începe de pe strada Cetăţii ar urma să aibă 4,3 kilometri, fiind compus inclusiv din două bretele de legătură spre Metro şi Polus. Joncţiunea cu municipiul Cluj-Napoca se va face la sol, fără viaducte, în zona adiacentă depoului de tramvaie din Mănăştur, urmând să existe şapte puncte de legătură cu DN1.

Costul lucrării va fi de maxim şapte milioane de euro, iar pentru realizarea centurii se va accesa un credit sau se va apela la o emisiune de titluri de stat, demersurile pentru accesarea creditului urmând să înceapă în decembrie, anunţă Primăria Floreşti.

„Am discutat cu proiectanţii şi probabil că undeva la începutul lunii decembrie vor putea să ne furnizeze un deviz. Apoi, în baza acestuia vom demara procedurile de contractare a unui credit pentru realizarea proiectului. Am iniţiat deja o serie de demersuri în acest sens, am discutat cu potenţiali parteneri financiari şi procedurile nu vor fi deloc de durată. Floreştiul este atractiv pentru agenţii financiari, având grad de îndatorare zero şi un buget solid, orientat către investiţii", a delarat primarul comunei, Horia Șulea.

La licitaţia pentru atribuirea proiectării tehnice a centurii dintre Floreşti şi Cluj-Napoca au depus oferte şapte firme: ProCons Bucureşti (179.395 lei fără TVA), Luka Way Bucureşti (129.997 lei fără TVA), Maxi Design Bucureşti (194.400 lei fără TVA), Civitas Proiectare Cluj-Napoca (97.680 lei fără TVA), NV Construct Cluj-Napoca (208.041,10 lei fără TVA), Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj (276.000 lei fără TVA) şi Euro Drum Cluj-Napoca în asociere cu Drumex Cluj-Napoca (285.000 lei fără TVA).

Comenteaza