E oficial: postul de preşedinte al CJ Cluj este vacant

E oficial: postul de preşedinte al CJ Cluj este vacant
Postul de şef al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj este în mod oficial vacant. Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al instiutuţiei, al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

Horea Uioreanu, cercetat de către DNA pentru comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani, şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al CJ Cluj în cursul zilei de vineri, 3 octombrie.

Instituţia Prefectului a fost notificată cu privire la acest fapt în cursul aceleaiaşi zile, iar în cursul zilei de azi a emis, conform legislaţiei în vigoare, ordinul care atestă demisia acestuia.

"Ordinul Prefectului Judeţului Cluj nr. 360/06.10.2014 a fost emis în temeiul prevederilor art. 102^1 raportat la art. 69 alin. (2) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare coroborat cu art. 15 alin. (2) lit. a din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare", au transmis reprezentanţii prefecturii Cluj.

În continuare, Instituţia Prefectului va înainta Ministerului Afacerilor Interne propunerea de organizare a alegerilor locale parţiale pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, după expirarea termenului de zece zile de contestare a ordinului la instanţa de contencios administrativ. Odată ce Guvernul este înştiinţat definitiv de demisia preşedintelui CJ Cluj, acesta are obligaţia ca în termen de 30 de zile să anunţe data organizării alegerilor anticipate, care trebuie să aibă loc în maxim 60 de zile de la data stabilirii lor.

Comenteaza