Traficul unei importante intersecţii din oraş ar putea fi descongestionat. Vezi ce soluţie propune un consilier local

Traficul unei importante intersecţii din oraş ar putea fi descongestionat. Vezi ce soluţie propune un consilier local
Traficul rutier din zona uneia dintre cele mai dificile intersecţii din oraş ar putea fi descongestionat. Soluţia este una extrem de simplă şi vine din partea unui consilier local, care trage un semnal de alarmă cu privire la agromeraţia creată la orele de vârf în zona respectivă: "devine o adevărată provocare să ieși sau să intri pe străzile respective".

Consilierul local PNL Ioan Bîldea îi solicită primarului Emil Boc să aplaseze un sens giratoriu experimental la una dintre cele mai dificile intersecţii din oraş.

"Vă solicit, domnule primar, să dispuneți amplasarea unui sens giratoriu experimental la intersecția străzii București cu străzile Mărășești, Gorunului și H. Barbusse. În funcție de efectul obținut, acest sens poate fi transformat într-unul permanent sau poate fi gândită o altă soluție tehnică prin care să se decongestioneze traficul din zonă.", transmite consilierul local Ioan Bîldea.

El menţionează că amenajarea unui sens giratoriu este necesară în zonă şi consideră că intersecţia este una foarte dificilă pentru șoferi aşa cum este în momentul de faţă, fără semafor sau sens giratoriu, la orele de vârf, pur și simplu traficul se blochează. "Devine o adevărată provocare să ieși sau să intri pe străzile respective", spune acesta.

Bîldea consideră că soluția unui sens giratoriu, cel puțin experimental, se impune pusă în practică cât mai repede, fiind vorba despre o problemă stringentă pentru traficul din zonă care a crescut mult în ultima perioadă. Totodată, consilierul local menţionează că soluţiile trebuie luate preventiv, înainte să fie cazul unui accident grav, pentru că incidente auto minore au loc în respectiva intersecție aproape zilnic.

Problema unui sens giratoriu la intersecția străzii București cu străzile Mărășești, Gorunului și H. Barbusse a fost pusă în discuţie, de către municipalitate, încă de anul trecut, însă până în prezent nu a fost realizat.

Vom reveni cu raspunsul Primăriei Cluj-Napoca.

Comenteaza