Licitaţie anulată la Turda. Ce planuri are primarul

Licitaţie anulată la Turda. Ce planuri are primarul
Municipiul Turda a scos la licitaţie transportul public de persoane. S-a prezentat o singură companie. Noul primar ştie care este soluţia pentru turdeni.

Licitaţia pentru stabilirea noului operator de transport local din Turda a fost programată pentru marţi dimineaţă şi a fost anulată, după ce o singură societate s-a arătat interesată. Este vorba despre Societatea de Transport Public (STP) Alba, cea care îi duce la muncă pe turdeni de şase ani.

Situaţia de la Turda este complicată. Vechea regie de transport este în insolvenţă şi a rămas fără activitate din 2010, când serviciul a fost externalizat de municipalitate. Licitaţia desfăşurată atunci a fost cu scandal: societatea Tours Claus a ieşit pe primul loc, dar s-a retras, iar câştigătoare a fost declarată STP; patronul Tours Claus, Liviu Jişa, susţine că măsura luată atunci a fost ilegală şi că atribuirea trebuia reluată. Timp de şase ani, STP a efectuat transportul din Turda, însă „dublată" de maşinile de la Alis Grup, care făceau un transport local alternativ. În acest sens, pe rolul instanţelor există un proces în care STP cere despăgubiri Primăriei Turda, socotind că nu a primit exclusivitate pe trasee, aşa cum prevede legea. Municipalitatea şi STP sunt adversare în mai multe procese, iar primarul a anunţat că tocmai a schimbat casa de avocatură.

Contractul de şase ani a expirat la 1 mai 2016, iar, pentru a nu îi lăsa pietoni pe turdeni, primăria a decis să activeze clauza care permite prelungirea contractului cu STP. La final de aprilie, părţile au extins contractul existent cu şase luni, adică până la 1 noiembrie, cu menţiunea că acesta se reziliază de drept dacă între timp se face o licitaţie şi există un câştigător.

„Am făcut ofertă, dar pentru că am fost singuri, ni s-a returnat plicul nedesfăcut. Probabil că se va organiza o altă licitaţie. Noi dorim în continuare să facem transport public la Turda, pentru că s-au făcut nişte investiţii pe care vrem să le recuperăm: am cumpărat autobuze, am investit într-un sistem de ticketing. Avem un parc de 28 de maşini şi 75 de angajaţi disciplinaţi şi eficienţi, care fac la Turda un transport modern", a spus Dan Mostecky, directorul STP de la Turda.

Conform caietului de sarcini, firma desemnată drept câştigătoare trebuie să respecte o serie de condiţii destul de dure: să aibă un parc de 28 de autobuze, din care cel mult 8 mai vechi de 6 ani şi cu normă de poluare mai mică de Euro 4. Foarte important, să implementeze pe cont propriu un sistem de ticketing, cu validatoare duale, automate în staţii şi sistem de monitorizare. De asemenea, să plătească primăriei o redevenţă anuală de 200.000 de lei. Pe de altă parte, societatea de transport nu primeşte subvenţiile de la bugetul local prevăzute în reglementările naţionale şi internaţionale pentru serviciile de transport şi beneficiază de un nivel redus al acoperirii gratuităţilor (pensionari, elevi, persoane cu dizabilităţi, eroi martir, veterani de război).

Invitat marţi la emisiunea „1 la 1", de la Realitatea FM Cluj, primarul ales luna trecută, Cristian Octavian Matei, a spus că are o soluţie personală la criza transportului. „În mod normal trebuie să reluăm licitaţia. Eu doresc să reînfiinţez însă compania publică de transport. Dacă am da unei societăţi care să fie în subordinea primăriei un sfert din banii pe care îi oferim acum STP am avea parte de un transport decent. Foarte mulţi bani pleacă din Turda către această societate, bani cu care un primar poate să facă o mulţime de lucruri. Nu ştiu cine a gândit acest contract, care este total dezavantajos pentru oraş. Putem face o societate chiar împreună cu Câmpia Turzii. Cu actualul primar, Dorin Lojigan, sunt prieten, am fost colegi în USL, iar ca administratori trebuie să ne putem înţelege", a spus Matei.

Regia Autonomă de Transport din subordinea primăriei s-a desprins din vechiul IJTL după revoluţie. În 2009, când s-a organizat licitaţia pentru transportul din Turda, regia nu a îndeplinit criteriile prevăzute în caietul de sarcini. Societatea era un mamut: avea circa 300 de angajaţi.

În urmă cu un an, angajaţii STP au organizat mai multe acţiuni de protest îndreptate împotriva primăriei şi s-a ajuns inclusiv la înteruperea temporară a transportului de persoane. Şoferii şi impiegaţii, nemulţumiţi de concurenţa celor de la Alis, au propus inclusiv soluţia enunţată marţi de primar: să se reînfiinţeze societatea locală de transport.

 

Comenteaza