Şedinţă de criză pe tema traficului infernal din Cluj. Ce măsuri imediate vor fi luate
- Scris de Mircea Tatar
- 20 Oct 2016, 13:33
- Administraţie
- Ascultă știrea

Cei prezenţi au concluzionat că până când proiectele centurilor de ocolire ale municipiului vor fi finalizate, trebuie luate urgent câteva măsuri care ar putea fluidiza traficul în zonele cu probleme, chiar şi parţial.
Măsurile care urmează să fie implementate la nivelul municipiului sunt semaforizarea trecerilor de pietoni de pe Bd. Dorobanţilor şi din Piaţa Cipariu, actualizarea semaforizării inteligente (unda verde) de pe arterele principale, haşurarea unor intersecţii aglomerate (zona Melody, intersecţia str Bariţiu cu str. G. Doja).
De asemenea, se vor efectua lucrări de refacere a podului de intrare în Cluj-Napoca dinspre Baciu, pentru care Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj are deja expertiza tehnică finalizată, iar în Baciu şi Gilău urmează să fie montate semafoare cu temporizare pentru pietoni.
Au fost invitaţi la şedinţa de analiză de la Prefectura Cluj reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Cluj, DAPPD din Consiliul Judeţean Cluj, Serviciul pentru Siguranţa Circulaţiei Cluj-Napoca, Sucursala Regională CFR, DRDP Cluj, Compania de Transport Public Cluj-Napoca, primăriile din Feleacu, Apahida, Baciu, Floreşti şi Gilău.
Prefectul Gheorghe Vuşcan a declarat că a solicitat celor prezenţi ca aceste întâlniri să aibă loc din trei în trei luni pentru a monitoriza stadiul aplicării propunerilor făcute dar şi pentru a evalua stadiul demersurilor instituţionale pentru centura metropolitană şi alte mari investiţii de infrastructură rutieră.