Staţiile RATUC, “curăţate” de maşinile parcate ilegal

Staţiile RATUC, “curăţate” de maşinile parcate ilegal
Peste 20 de autoturisme parcate ilegal în staţiile de autobuz au fost ridicate în primele două săptămâni ale lunii de către poliţiştii comunitari din Cluj-Napoca.
 

Amenzile au fost aplicate de poliţiştii rutieri, iar valoarea acestora este de 4-6 puncte (240 - 360 lei – n.red.). Oficialii Poliţiei Comunitare spun că efectuează frecvent astfel de acţiuni pentru degajarea staţiilor de transport în comun de maşinile parcate ilegal.

 

 “Am avut acţiuni atât în zona centrală, cât şi în cartierele municipiului. Primim şi sesizări de la cetăţeni. Controalele le efectuăm împreună cu Poliţia Rutieră, care stabileşte sancţiunea pentru ocuparea carosabilului. Apoi se ridică autoturismele parcate neregulamentar. între 1 şi 15 iunie au fost ridicate peste 20 de autovehicule staţionate neregulamentar în staţiile mijloacelor de transport în comun de pe raza municipiului Cluj-Napoca, la dispoziţia Poliţiei Rutiere. Proprietarii trebuie să achite taxa către Regia Autonomă a Domeniului Public pentru recuperarea autoturimului”, a explicat directorul Poliţiei Comunitare, Minodora Fritea. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.

 

Comenteaza