Walter, Prigoană şi Rasimo se bat pentru spaţiile verzi din Cluj
- Scris de Luminita Silea
- 01 Aug 2011, 23:48
- Administraţie
- Ascultă știrea
Trei firme au ofertat pentru a întreţine în următorii patru ani spaţiile verzi din oraş. Este vorba despre societăţile care deţin în prezent contractele, Rosal şi Rasimo, dar şi de un competitor nou, Romprest Service, un jucător importat pe segmentul de salubritate şi spaţii verzi în capitală. Contractul este estimat la 40 de milioane de lei, fiind împărţit în două loturi, unul de 16,5 milioane de lei şi altul de 23,5 milioane de lei. Romprest este controlată de omul de afaceri Florian Walter, finanţatorul Universităţii Cluj, Rosal - de businessmenul şi deputatul PDL Silviu Prigoană, iar Rasimo, de omul de afaceri Radu Vlas.
Pentru întreţinerea şi amenajarea zonelor verzi de pe raza municipiului Cluj-Napoca s-a ales varianta licitaţiei electronice, iar la mezat au fost scoase două loturi, municipiul fiind împărţit în două sectoare scoase separat la licitaţie. Este vorba despre sectorul I, de est, care include Calea Turzii, Parcul Ştefan cel Mare, Piaţa Avram Iancu, str. Cuza Vodă, str. I.P. Voiteşti, str. Dacia, str. E. Racoviţă, str. Gruia, str. Negruzzi, str. Şerpuitoare, taluz Dragalina, str. Dacia, str. Decebal, str. Burebista, str. Oaşului şi B-dul Muncii - depou tramvai şi sectorul II, de vest, care cuprinde partea vestică de la strada Calea Turzii, Parcul Ştefan cel Mare, str. Cuza Vodă, str. I.P. Voiteşti, str. Decebal, Burebista , str. Căii Ferate, str. Oaşului şi str. Cosminului. Contractul a fost estimat la peste 40 de milioane de lei şi implică un acord-cadru pe patru ani. Fiecare dintre cele două loturi sunt estimate la 16,5 milioane de lei (sectorul I) şi 23,5 milioane de lei (sectorul II). Criteriul de adjudecare este preţul cel mai scăzut.
Potrivit datelor furnizate de primărie, de contract au fost interesate trei societăţi, actualele firme care deţin contractele de întreţinere a spaţiilor verzi, Rosal şi Rasimo, şi societatea Romprest Service, un jucător importat pe segmentul de salubritate şi spaţii verzi în capitală. "Rasimo a depus ofertă doar pentru lotul 1, în timp ce Romprest şi Rosal au depus oferte pentru ambele loturi, fiecare. Ofertele financiare se pot vedea după verificarea documentaţiilor de calificare şi tehnice pentru fiecare firmă în parte", au informat reprezentanţii Biroului mass-media al primăriei.
Licitaţia pentru întreţinerea spaţiilor verzi din Cluj-Napoca urma să se deruleze în 15 iunie, însă din cauza unei contestaţii, data de licitaţie a fost amânată. Societatea ACMA Trading, care a solicitat decalarea termenului pentru organizarea licitaţiei şi a câştigat, nu a depus ofertă la procedură.
În prezent, primăria are un contract de concesiune din 2006 a serviciilor de întreţinere spaţii verzi cu Rasimo (sectorul de est) şi Rosal (sectorul de vest). La pachet sunt şi servicii de întreţinere a zonelor de agrement, a luciurilor de apă, a platformelor de joacă pentru copii şi a cimitirelor. Conform contractelor încheiate în 2006, cele două societăţi sunt obligate să plătească anual, timp de cinci ani, o redevenţă de 25.000 de euro pe sector. Contractele expirau în vara acestui an, dar societăţile au cerut prelungirea lor cu perioada legală (2,5 ani - n. red.), însă Consiliul Local Cluj-Napoca nu a aprobat cererea. În schimb, forul local a fost de acord să prelungească actualele contracte deţinute de Rosal şi Rasimo până la finalizarea noii licitaţii şi încheierea unor alte contracte. Ambele firme şi-au anunţat intenţia de a participa la noua licitaţie. Primăria a plătit până acum circa 4 milioane de lei anual pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş, potrivit informaţiilor furnizate de instituţie.