540 de biciclete pe bani europeni la Cluj. Contractul se semnează mâine

540 de biciclete pe bani europeni la Cluj. Contractul se semnează mâine
Numărul bicicletelor care pot fi folosite în Cluj-Napoca, ce vor fi cumpărate pe bani europeni, ajunge la peste 500, arată astăzi primarul Sorin Apostu. Contractul va fi semnat mâine la Bucureşti, spune acesta.

Acestea se adaugă la alte 300 de biciclete puse la dispoziţie gratuit de o bancă, în trei puncte din oraş - la Facultatea de Studii Economice, în Hasdeu şi la Sala Sporturilor.

Proiectul municipalităţii urmăreşte achiziţionarea a 540 de biciclete, ce vor putea fi folosite din 50 de puncte de distribuţie, între care şapte în zona metropolitană, dar şi amenajarea a 14,5 kilometri noi de piste. Reţeaua are în total un număr de 50 de staţii, dintre care 43 în Cluj-Napoca şi 7 în Apahida şi Floreşti. Un număr de 540 de biciclete vor fi achiziţionate în program, care are un buget total de 17 milioane de lei. Din această sumă, 13,5 milioane de lei sunt asigurate de UE. Jumătate dintre staţiile de self-service ar urma să fie funcţionale până la jumătatea anului viitor, spune Apostu.

 

Banca ce a pus la dispoziţie biciclete gratuite în Cluj-Napoca derulează o campanie în cele mai importante patru oraşe din ţară, inclusiv Cluj-Napoca, în care mai mulţi bloggeri fac traseul turistic al oraşului.

Comenteaza