Ultimele detalii ale Spitalului Regional de Urgenţă

Ultimele detalii ale Spitalului Regional de Urgenţă
Semnarea protocolului pentru Spitalul Regional de Urgenţă este o chestiune de numai câteva zile, au apreciat atât premierul Emil Boc, cât şi subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Licitaţia privind încheierea unui parteneriat public-privat pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti ar urma să demareze imediat ce Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi Ministerul Sănătăţii se vor pune de acord cu privire la detaliile tehnice ale procedurii. Premierul Emil Boc a precizat că, din punct de vedere legal, organizarea licitaţiei nu întâmpină nici un fel de impediment. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şi preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, au confirmat că sunt pregătiţi să semneze protocolul de colaborare, urmând ca licitaţia să demareze în cel mai scurt timp.

Prezent la Cluj la o întâlnire cu liderii PDL din administraţia locală clujeană, premierul Emil Boc a declarat că Spitalul Regional de Urgenţă de la Floreşti este următorul proiect prioritar pe lista CJ. "Protocolul dintre Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean poate fi semnat imediat. Normele metodologice privind aplicarea Legii parteneriatului public-privat au fost aprobate, aşa încât licitaţia pentru atragerea unui partener care să construiască acest obiectiv se poate organiza fără probleme", a spus premierul Emil Boc. Subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat a subliniat faptul că semnarea protocolului cu administraţia clujeană este o chestiune de câteva zile. "Ne-am întâlnit deja cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, am avut discuţii pe această temă, iar din moment în moment aşteptăm să primim de la ei o variantă de protocol. Semnarea acestui act nu va fi o problemă pentru noi. Rămâne să ajungem la o înţelegere cu privire la organizarea procedurii de licitaţie", a spus Arafat.

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a dezvăluit că draftul protocolului de colaborare pentru acest proiect a fost transferat spre Ministerul Sănătăţii chiar ieri. "Aşteptăm un răspuns. Noi am trimis un protocol ce vizează o serie de informaţii tehnice generale cu privire la parteneriatul nostru şi la dezvoltarea acestei investiţii. Din informaţiile mele, ministerul are deja o serie de studii cu privire la oportunitatea dezvoltării unui spital regional de urgenţă. Nu cred că mai este nevoie de alte documentaţii. Oricum, aşteptăm răspunsul lor. Cel mai probabil, se va constitui un grup de lucru, urmând ca procedura de licitaţie pentru atragerea unui partener privat să demareze în cel mai scurt timp", a spus Tişe.

Atât Arafat, cât şi Tişe au spus că nu s-a decis cine va derula procedura de licitaţie. "Rămâne ca ministerul să decidă acest lucru", a spus Tişe. "Depinde la ce concluzii vom ajunge cu reprezentanţii Consiliului Judeţean", a declarat Arafat. Reprezentanţii ambelor părţi au susţinut însă că procedura de licitaţie ar putea demara chiar anul acesta. Lucrările la spital ar putea începe din primăvară, în cazul în care se va încheia cntractul cu un partener privat. Proiectul spitalului din Floreşti se va dezvolta pe o supafaţă de 11 ha. Desfăşurat pe şase etaje, spitalul va adăposti 20 de secţii medicale şi va avea 800 de paturi. Investiţia a fost evaluată la peste 130 de milioane de euro.

 

 

Comenteaza