CFR Cluj cere 28 milioane de euro de la CJ Cluj pentru stadion VIDEO

CFR Cluj cere 28 milioane de euro de la CJ Cluj pentru stadion VIDEO
Clubul de fotbal CFR Cluj cere pe stadionul său o sumă de cel puţin 28 milioane de euro de la Consiliul Judeţean Cluj, instituţie care s-a arătat dispusă să preia arena şi să o modernizeze cu bani publici.

Din suma respectivă, 19 milioane de euro o reprezintă valoarea contabilă a investiţiei, respectiv totalul lucrărilor executate în ultimii patru ani, conform unei adrese a clubului de fotbal. Restul de 9 până la 15 milioane de euro ar urma să reprezinte investiţiile la care se obligă noul proprietar, pentru modernizarea stadionului şi aducerea sa la standarde UEFA până cel târziu în 1 septembrie anul viitor.

"Suntem deschişi şi dispuşi să cedăm dreptul de proprietate asupra stadionului în favoarea Consiliului Judeţean Cluj, cu respectarea normelor legale, juridice şi contabile, în cazul în care se va lua o decizie fermă din partea dvs., confirmată de o hotărâre a Consiliului Judeţean Cluj, în ce priveşte investiţiile necesare pentru a aduce acest stadion la categoria "Elite", după standardele UEFA", transmit oficialii clubuului într-o adresă către Consiliul Judeţean.

Aceştia propun ca zece milioane de euro din suma totală să fie achitate de CJ Cluj în cinci ani, în rate egale de câte două milioane de euro, iar restul de nouă milioane să fie considerată echivalentul chiriei plătită de club în avans pentru următorii 20 de ani, "în vederea utilizării exclusive a stadionului".

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, spune că cel târziu la sfârşitul acestei luni instituţia va forma o comisie care să analizeze propunerea clubului din Gruia.  Comisia ar urma să aibă membri din toate partidele politice, "pentru a nu exista discuţii şi politizarea acestui subiect".
Comisia va analiza documentele de prorpietate ale clubului iar Tişe spune că speră ca în acest an "să ne apropiem de finalizarea unei discuţii şi să cuprindem pe bugetul de anul viitor o parte din lucrări".


Tişe a avertizat însă că, pentru ca propunerea clubului să fie validată în plenul Consiliului Judeţean, "este nevoie de o majoritate de voturi care nu poate fi asigurată doar de PDL şi UDMR".

Comenteaza