Consiliul Local, ilegal la "U". Vezi de ce deliberativul încalcă legea

Consiliul Local, ilegal la
Reprezentantul Consiliului Local din Cluj-Napoca în AGA de la Universitatea Cluj va fi Constantin Tomoş, au decis azi consilierii.

Mandatul său va fi de a vota pentru schimbarea sediului social din cartierul Bună Ziua pe Aleea Detunata din Gheorgheni, dar şi pentru deschiderea unui punct de lucru la stadionul Cluj Arena. Consiliul Local a decis să nu participe la majorarea de capital iniţiată în luna mai de FC Universitatea, din cauză că, spun consilierii, această măsură e ilegală. La cererea consilierilor USL, aflaţi în Opoziţie, oficialii Primăriei au declarat că acest vot negativ duce la diminuarea cotei pe care Consiliul Local o deţine la club, de la 0,8% la 0,1%. O parte dintre consilieri au obiectat cu privire la modul în care deliberativul a decis să administreze situaţia acţiunilor la "U", având în vedere că CL este oricum acţionar şi la clubul rival din Gruia, CFR şi, conform legii, este în ilegalitate, având în vedere că deţine acţiuni la două cluburi de fotbal. "Ar trebui să vedem pe cine sprijinim şi să ne retragem sau nu de la unul dintre cluburi", a declarat unul dintre consilierii locali din Opoziţie, Cristina Borza.

Având în vedere că legea nu prevede sancţiuni, liderul consilierilor locali PDL, Radu Moisin, a spus că se aşteaptă modificarea legii în sensul de a permite deliberativului să deţină în continuare acţiuni la mai mult de un club de fotbal. El a mai precizat că în momentul de faţă Primăria nu poate alege între cele două cluburi de fotbal, "pentru că ambele sunt foarte importante pentru oraş".

Comenteaza