10 milioane de euro pentru subvenţionarea clujenilor racordaţi la RAT
- Scris de Mihai Prodan
- 02 Oct 2013, 12:14
- Administraţie
- Ascultă știrea

Factura emisă de Regia Autonomă de Termoficare (RAT) pentru abonaţi ia în calcul o valoare a gigacaloriei identică cu cea de anul tercut - 165 de lei, deşi costul de producţie de de 348 lei. Aceasta înseamnă că diferenţa pentru fiecare gigacalorie produsă, 183 lei, e subvenţionată de Primărie dni bugetul local. În total, 45 milioane lei în 2012, atât a costat factura încălzirii în 2012, în vreme ce pentru acest an Primăria a bugetat 38 milioane, dar costul va fi mai mare. "E un efort uriaş", admite primarul Emil Boc, "pe care contribuabilul clujean îl face pentru ca factura să nu scape de sub control".
Doar abonaţii la RAT beneficiază de această subvenţie. Pentru toţi ceilalţi clujeni, care îşi încălzesc casele cu sobe de lemne, centrale termice pe gaz ori altele, vor fi acordate ajutoare de încălzire. Primarul Emil Boc spune că la sistemul centralizat de încălzire au rămas racordate aproximativ 30.000 de apartamente.