20 de localități din Cluj vor avea o nouă rețea de apă! Investiția de 8,5 mil. euro este GATA
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 30 Mar 2023, 16:56
- Administraţie
- Ascultă știrea
Lucrările de execuție, în valoare totală de 42.000.000 lei, au fost finanțate prin intermediul programului major de investiții derulat din fonduri europene POIM 2014-2020, în cuantum de 404 milioane de euro.
Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrările de extindere a alimentării cu apă în 20 de localități din șapte comune clujene, respectiv: Așchileu Mare, Așchileu Mic, Cristorel, Fodora, Bonțida, Răscruci, Chinteni, Vechea, Feiurdeni, Satu Lung, Cojocna, Iuriu de Câmpie, Strucut, Iclod, Iclozel, Orman, Vultureni, Băbuțiu, Făureni și Șoimeni.
„Această nouă investiție din fonduri europene finalizată pe teritoriul județului nostru, cea de-a cincea în ultimii trei ani, demonstrează prioritatea și importanța pe care o are actuala administrație județeană: o dezvoltare echilibrată și echitabilă a întregului județ, prin modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare către toți clujenii.
În acest moment, specialiștii Companiei de Apă Someș pregătesc etapa de recepție a acestei investiții cifrate la peste 8,5 milioane de euro, astfel încât mii de clujeni să poată beneficia, în cel mai scurt timp, de apă potabilă centralizată, la cele mai înalte standarde de calitate”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Conform contractului de lucrări, pe teritoriul celor 20 de localități clujene au fost realizate aducțiuni și rețele de distribuție a apei în lungime de 97,85 Km, peste 1.800 de branșamente, 9 gospodării de apă și o stație de pompare.