89 milioane euro: 32 școli, grădinițe și creșe din Cluj, modernizate cu bani europeni și de la bugetul local până în 2026

89 milioane euro: 32 școli, grădinițe și creșe din Cluj, modernizate cu bani europeni și de la bugetul local până în 2026

În ședința Consiliului local de luni, 15 mai, au fost aprobate 25 proiecte de hotărâre privind renovarea energetică a unităților de învățământ din municipiul Cluj-Napoca. Pe lângă acestea, la începutul anului au fost aprobate alte 7 proiecte de hotărâre privind eficientizarea din punct de vedere energetic a clădirilor publice.

Valoarea totală a investițiilor cu fonduri europene în aceste școli, creșe și grădinițe se ridică la 89 milioane euro, din care 45 milioane euro sunt asigurați de la bugetul local.

''Prin aceste proiecte se intervine prin renovări și modernizări ale clădirilor, care cuprind refațadizări, refacerea interioarelor, montarea de instalații interioare noi eficiente energetic, interconectate printr-un sistem de control centralizat. Procesul de eficientizare energetică a clădirilor implică economia de resurse primare și reducerea emisiilor poluante din mediul înconjurător.

Finanțarea investiției se va realiza prin alocări de sume în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C5 - Valul renovării, fondul de la bugetul local și alte surse.

Acest program se adaugă la investițiile prin care am construit echivalentul a 6 școli cu 25 clase fiecare în ultimii 10 ani. În plus, am demarat investițiile pentru construcția unei școli gimnaziale și a unui liceu în cartierul Borhanci.

De ce? Pentru că la Cluj-Napoca educația este pe primul loc. Pentru că educația reprezintă cheia succesului unei comunități. Pentru că investiția în educație este cea mai sigură investiție din lume, singura investiție lipsită de grija falimentului'', a declarat edilul Emil Boc.

Lista celor 32 unități de învățământ incluse în programele de renovare energetică:

1. Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, Corp C2, Corp C9
2. Colegiul Tehnic De Comunicații „Augustin Maior” - Clădirea C2
3. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” - Clădire C1
4. Grădinița Lizuca, Creșa Prâslea Cel Voinic
5. Grădinița Cu Program Prelungit Mica Sirena, Cresa Clopoțica
6. Creșa Veronica
7. Renovare Energetică Liceul Tehnologic „Alexandru Borza” C1 Scoala, C2-Cămin, C3-Cantina, C4-Atelier
8. Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Corp C1 Școala
9. Grădinița Cu Program Prelungit Micul Prinț
10. Liceul De Informatica „Tiberiu Popoviciu”, Grădinița Cu PP Zâna Zorilor Structura 2
11. Scoala Gimnaziala „Iuliu Hațieganu" Corp C2 Sala sport
12. Cresa Martinel, Grădinița Poienița
13. Liceul „Eugen Pora”
14. Gradinita Academia Piticilor
15. Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Corp C1 Cămin
16. Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, Corp C1 Și Corp C2
17. Liceul De Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Clădirea C2
18. Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Corp C1 Cămin
19. Școala „Octavian Goga”
20. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” C3 Ateliere
21. Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, Corp C2 Cantina
22. Grădinița Dumbrăvioara, Cresa Scufița Roșie
23. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Corp C3 Sala De Sport
24. Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazar” C1 – Școală, C2 – Cantină, C3 - Sală Sport, C4 – Ct+Spălătorie
25. Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”
26. Școala Gimnazială Constantin Brâncuși C1 clădirea școlii + C2 clădirea sălii de sport
27. Grădinița Cu Program Prelungit Licurici
28. Renovare Energetică Școala Gimnazială Liviu Rebreanu
29. Grădinița Degețica
30. Liceul Onisifor Ghibu – Clădirea C2
31. Grădinița cu Program Prelungit Dumbrava Minunată
32. Școala Gimnazială „Ioan Bob”, clădirea C1

Comenteaza