A început modernizarea rețelei de iluminat pe Calea Florești

A început modernizarea rețelei de iluminat pe Calea Florești

Primăria Cluj-Napoca a demarat azi lucrările de modernizare a rețelelor de iluminat public și fibră optică pe Calea Florești.

Lucrările sunt realizate în colaborare cu CFO Integrator și se desfășoară pe trotuarul din partea stângă, între breteaua Bucium și Podul Valea Gârbăului.

Lucrările de săpătură și refacere vor fi realizate de CFO Integrator. Amplasarea noilor stâlpi pentru iluminat va fi realizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Toți stâlpii din beton și conductoarele aeriene vor fi desființate. Lungimea rețelei relocate în subteran este de 741,5 m.

Vor fi montați 9 stâlpi de iluminat noi, metalici cu H=10m.

Lucrările de săpături și refacerea trotuarelor și zonelor afectate vor dura 2 săptămâni, după care va urma migrarea tuturor rețelelor în subteran, dezafectarea stâlpilor din beton și montarea stâlpilor noi din oțel. Întreaga lucrare are ca termen de finalizare preconizat luna septembrie 2020.

Prin aceste lucrări se urmărește creșterea nivelului de atractivitate a spațiului public și sporirea confortului clujenilor prin reducerea numărului de defecte în ceea ce privește iluminatul public.

Comenteaza