”Absurdități” imobiliare à la Cluj: Le trece centura ocolitoare prin mijlocul parcelei, dar tot vor casă acolo

”Absurdități” imobiliare à la Cluj: Le trece centura ocolitoare prin mijlocul parcelei, dar tot vor casă acolo

Febra construcțiilor în Cluj-Napoca nu are limite. Oamenii au ajuns în situația hilară să ceară primăriei să le aprobe construirea de case chiar pe traseul centurii ocolitoare.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că Cluj-Napoca se aglomerează pe zi ce trece, dar asta nu pune deloc stavilă avântului imobiliar. Chiar în și zonele periferice apar tot mai multe proiecte imobiliare, semn cert că orașul continuă să se extindă. În aceste condiții nu este exclus ca mult așteptata centură ocolitoare să devină mult mai repede decât ne-am dori depășită de situația din teren.

Comisia de urbanism a avut de dezbătut la ultima ședință două proiecte inedite. Doi proprietari de terenuri, de pe străzi diferite, au cerut aprobarea planurilor urbanistice de detaliu pentru a-și construi câte o locuința unifamilială. Doar că terenurile sunt parțial pe traseul V8 aprobat recent de CNAIR pentru viitoarea centură metropolitană.

Pare ciudat ca cineva să dorească să își facă o casă la doar câţiva metri de o centură cu circulație în regim de autostradă, dacă e să luăm în calcul poluarea aerului și cea fonică, sau riscurile de accidente. Dar desigur că, cel mai probabil la momentul când au cumpărat acele terenuri, în zonă nu era vorba despre nicio centură ocolitoare. Despre traseul, cel puțin aproximativ al centurii, se știe de circa 3 ani.

”Nu putem aviza un proiect pentru ca a doua zi să venim la om să îi spunem că îl expropriem. Trebuie să fim foarte atenți cu acest proiecte”, a argumentat primarul Emil Boc.

Astfel pe strada Cetinei numărul 24, Rus Sebastian și Alina au cerut aprobarea PUD-ului pentru a-şi construi o casă. ”Terenul are formă poligonală şi este accesibil auto şi pietonal pe latura nordică, de pe strada Cetinei, nr. 24. Fronul total la stradă fiind de 23.72 m. Strada Cetinei este o stradă de importanţă locală din zona Fânaţ cu un profil variabil între 6.5 şi 7 m. Întreaga suprafaţă a terenului este liberă de construire” se arată în documentația depusă.

Ceea ce este foarte interesant este că oamenii doresc cu orice preț să își facă acolo casă, chiar dacă asta înseamnă să cedeze 60%  din teren pentru centură. Astfel parcela totală are 1.083 de metri pătrați din care doar 435 sunt prevăzuți pentru casă și curte, iar 648 de metri pătrați sunt cedați pentru ocolitoarea Clujului, urmând a fi expropriați.

”Beneficiarul cunoaște situația, că centura trece pe acolo și că trebuie expropriată o bucată din parcelă. Chiar a și făcut dezmembrarea celor două parcele și a și primit aviz de la proiectantul centurii”, a explicat proiectantul.

”Cred că se impune o amânare până avem un PUZ aprobat și un SF la centură pentru că pot apărea modificări, de exemplu la zona de protecție. Să fim atenți să nu ne trezim că blocăm centura”, a spus arhitectul șef al municipiului Daniel Pop.

Potrivit proiectului distanța de la casă până la centură ar fi de maxim 12 metri. Membrii comisiei au sugerat și obținerea unei declarații notariale din partea proprietarului că își asumă construirea unei locuințe atât de aproape de o centură ocolitoare ce va fi intens circulată.

Dacă merge o casă,  merge și un duplex

Alt caz similar discutat de comisie se referă la un proiect de pe strada Dobrogei numărul 1E, în zona Becaș. Aici proprietarii Vajas Ioan și Monika solicită aprobarea unui PUD pentru o locuință semicolectivă cu două apartamente. Terenul studiat  este în suprafață totală de 750 m2. Accesul auto și pietonal se face din drumul existent strada Dobrogei, care se va continua până la parcelă cu un drum privat.

”Se propune construirea unui imobil cu 2 unități locative pe terenul studiat în suprafață de 750 m2 cu regim de înălțime S+P+1E. În incintă se vor amenaja 4 locuri de parcare”, se arată în documentația depusă de proiectant.

Un colț din parcelă este grevat de traseul V8 al centurii, a atras însă atenția arhitectul șef Daniel Pop care a a sugerat o amânare.

”Vreau să vă spun că într-un răspuns care s-a primit de la Explan pe o speță similară se arată că încă culoarul de expropriere nu s-a aprobat așa că trebuie să fim foarte atenți cu astfel de proiecte pentru că mai pot interveni modificări”, a spus și viceprimarul Dan Tarcea.

În ambele cazuri comisia a propus amânarea proiectelor până va fi definitivat și aprobat PUZ-ul centurii ocolitoare.

Comenteaza