Alin Tişe, despre gazonul Cluj Arena după UNTOLD: NU se instalează scena fără o garanție substanțială înainte de festival

Alin Tişe, despre gazonul Cluj Arena după UNTOLD: NU se instalează scena fără o garanție substanțială înainte de festival
| Foto: colaj foto - ZIUA de CLUJ

Alin Tişe a declarat că în acest an, gazonul de pe Cluj Arena va fi înlocuit integral de către organizatorii festivalului Untold, lucru care va fi prevăzut în contract, iar instalarea scenelor nu va începe înainte de a avea sume considerabile de bani în cont drept garanţie. 

„La Untold pe mine mă interesează viitorul gazon pe care o să-l punem, înlocuirea totală a gazonului, și vom și prelua de la ei o garanție substanțială înainte de a începe festivalul.

Nu vor intra cu utilaje, cu scule și cu scena până când nu vor plăti o sumă consistentă ca și garanție pe care noi s-o avem înainte să înceapă evenimentul, după care în contractul cu organizatorii Untold se va prevedea schimbarea integrală a gazonului.

Firma de specialitate, când se va termina UNTOLD, se va duce și va vedea exact starea gazonului. Am înțeles că vor aduce cel mai performant portafloor din lume, așa se laudă cei de la Untold, ne bucurăm că fac asta.

Dar eu nu voi mai face pe polițistul să mă duc să măsor care iarbă e verde și care iarbă e galbenă și care e mai puțin verde și care e mai puțin galbenă. Voi verifica ce parte din gazon e distrus, voi avea bani pentru înlocuirea integrală a lui şi ne vom conforma acestor deziderate”, a declarat marți, preşedintele CJ Cluj, Alin Tișe, într-o emisiune la un post local de radio.

"Aşa nu ne mai urmărim unii pe alţii, să vedem cât la sută, 1%, 2%, să vină să îmi arate că în partea opusă a scenei, acolo nu e afectat de loc... (...) Eu îmi doresc să schimb tot, tot ce e afectat să fie schimbat fără nicio problemă", a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. 

Comenteaza