Animaţie stradală, mâncare bună şi concerte de Zilele Clujului

Animaţie stradală, mâncare bună şi concerte de Zilele Clujului
Zilele oraşului vor fi sărbătorite în perioada 25 mai - 1 iunie. Administraţia locală va da startul evenimentelor din cazinoul aflat în Parcul Central, ocazie rezervată pentru inaugurarea obiectivului.

Concerte de muzică uşoară, populară şi instrumentală, recitaluri de operă în Piaţa Unirii, teatru de stradă în Piaţa Muzeului, îngeri şi clovni pe străzile din centru vor provoca oamenii să sărbătorească pe stradă oraşul, în ultima săptămâna din luna mai. Primăria a prezentat ieri programul pentru Zilele Municipiului, dar este deschisă şi altor propuneri de evenimente.

Ediţia din acest an a Zilelor Municipiului se va concentra pe mai multe spectacole pe stradă pregătite pentru clujeni. În primele trei zile din săptămâna dedicată oraşului, pe străzile din centru vor mişuna îngerii de la Silence Teatro din Italia, acrobaţii şi Petit Monsieur din Franţa, dar şi 20 de arlechini autohtoni. De asemenea, delegaţiile străine din Suwon, Coreea de Sud, din Köln, Germania, din Namur, Belgia sau din Pecs, Ungaria, invitate la evenimente, vor veni costumate tradiţional. De altfel, conceptul pentru evenimentele dedicate Clujului din acest an a fost de "Turn Babel" instalat în oraş, după cum a explicat Florin Moroşan, din cadrul primăriei clujene, cel care coordonează şi Asociaţia Cluj-Napoca 2020 - Capitală Culturală Europeană.

În Piaţa Muzeului vor fi concentrate târgurile populare, promenada cărţilor, dar şi reprezentanţiile de teatru de stradă. În Piaţa Unirii vor avea loc concertele de muzică uşoară şi populară şi este zona unde se va găsi bere. Vor cânta Ovidiul Lipan Ţăndărică, Fanfara 10 Prăjini, Antonia, Elena Gheorghe, Ştefan Bănică Jr, Direcţia 5, Andreea Bălan, Voltaj, Filarmonica Transilvania, dar şi Aurel Tămaş, Sava Negrean Brudaşcu, Ioan Bocşa sau Dumitru Fărcaş.

Ca recitaluri interesante se anunţă cele ale Rupa & The April Fishes, care vor veni la Cluj la invitaţia proprietarului Diesel Club, Mircea Buteanu, dar şi ale lui Bogdan Ota, care a câştigat concursul Vocea Norvegiei. "În ceea ce priveşte recitalurile de operă, în aceeaşi perioadă are loc şi Festivalul Operelor la Cluj, însă vom încerca să găsim solişti care nu sunt prinşi în evenimente care să concerteze alături de Filarmonica Transilvania, în Piaţa Unirii", a afirmat Moroşan. "O altă noutate, decisă tot pentru a răspunde nevoilor clujenilor, se referă la concentrarea evenimentelor din Piaţa Unirii, care necesită închiderea arterelor de circulaţie din zonă, pe o perioadă mai scurtă de timp, respectiv vineri, sâmbătă, duminică şi numai parţial luni şi marţi", au mai precizat reprezentanţii primăriei.

Componenta culinară va fi păstrată şi anul acesta. În zona pietonală din preajma zidului Cetăţuii vor fi standuri cu mâncare cu specific spaniol, chinezesc, unguresc. La cantina Primăriei Cluj-Napoca, Memo 10, se vor putea consuma meniuri specifice mai multor ţări, gândite pe zile.

Lansarea evenimentelor se va face vineri, 25 mai, din cazinoul din Parcul Central, cu această ocazie urmând să fie inaugurat şi acest obiectiv.

Primarul interimar Radu Moisin a explicat că municipalitatea va miza şi anul trecut pe un buget din sponsorizări. Până acum sponsorii (Ursus, Farmec, Cosmote, Coca-Cola) au pus la bătaie 70.000 de euro. Municipalitatea a alocat 150.000 de lei pentru evenimente, din care vrea s[ fie cheltuiţi cât mai puţini bani. Deschiderea festivă va începe vineri, ora 17:00, cu parada sportivilor clujeni, care se va finaliza în Piaţa Unirii, unde este programat şi un spectacol-surpriză. "L-am invitat şi pe magicianul clujean Cristian Gog, pe care o ţară întreagă îl admiră cu sufletul la gură în aceste zile la concursul spectacol al ProTv. Sperăm ca tânărul blogger să accepte şi să îşi aducă magia la Zilele Clujului", a declarat edilul.

Printre noutăţi se numără introducerea unui eveniment pentru iubitorii mersului pe bicicletă, respectiv o etapă de noapte a curselor de ciclism organizate de Asociaţia Clujul Pedalează. "Ca şi în prima ediţie, vom avea un oraş invitat de onoare dintre cele cu care Cluj-Napoca este înfrăţit. Acest oraş va fi Namur, din Belgia, un oraş frumos din partea valonă. Delegaţia belgiană va aduce la Cluj-Napoca un monument pentru a fi amplasat pe «promenada oraşelor înfrăţite» - o altă tradiţie iniţiată în prima ediţie. Astfel, pe aleea de pe malul Someşului care duce către Parcul Rozelor va fi inagurat în data de 27 mai monumentul adus de delegaţia din Namur", au mai precizat reprezentanţii primăriei. "Căutăm şi voluntari care să se implice în derularea evenimentelor. Aceştia se pot adresa primăriei sau ne pot contacta pe Facebook. Condiţia este să aibă peste 18 ani", a completat Moisin.

Site-ul oficial pe care poate fi consultat programul manifestărilor dintre 25 mai şi 1 iunie este www.ziledecluj.ro, potrivit primăriei.

 

Comenteaza