Şantierul din Unirii, gata în preajma Zilelor Clujului. Asigură edilul GALERIE FOTO

Şantierul din Unirii, gata în preajma Zilelor Clujului. Asigură edilul GALERIE FOTO
Latura vestică a Pieţei Unirii urma să fie finalizată până la Zilele Clujului, programate începând cu 25 mai. Viceprimarul Dan Tarcea a declarat, la matinalul REALITATEA FM Cluj, că lucrările vor fi aproape terminate. Primarul Emil Boc îl contrazice.

„Pentru 21 mai era anunţat termenul de finalizare. Am avut nişte chestiuni neprevăzute, s-au descoperit vestigii arheologice şi a durat o lună până am obţinut avizele de la Comisia Naţională a Monumentelor Istorice de la Bucureşti. Timp de o lună nu s-a putut lucra. Pe cealaltă parte, constructorii sunt în avans, mai rămâne nefinalizată partea de la intrarea în biserică.

În cel mai rău caz, de Zilele Clujului nu va fi gata zona de la intrarea în biserică. Dar după ultimele discuţii cu constructorii, e posibil ca şi partea respectivă să fie totuşi terminată. Constructorii s-au mişcat foarte bine, îi felicit, au făcut un lucru de bună calitate. Sunt plantaţi şi copaci, cu diametrul de cel puţin 34 mm la tulpină, două rânduri", a spus viceprimarul.

Într-o postare pe Facebook, edilul Emil Boc susţine călucrările din Piața Unirii (latura de vest) vor fi gata pe 20 mai, cu excepția șantierului arheologic amenajat pe tronsonul din fața Bisericii Sf. Mihail, unde lucrările se vor încheia în preajma Zilelor Clujului.

''Latura de Vest a Pieței Unirii devine astfel zonă pietonală (cu acces auto ocazional pentru aprovizionare), cu o lungime de 196 ml. Suprafața modernizată este de 12.000 mp, în lungime totală de 725 ml. De asemenea, au fost plantați 11 copaci și amplasați 34 de stâlpi de iluminat public și ornamentali. Totodată, vor fi montate două chioșcuri multifuncționale, alături de cele șase terase care se vor deschide după finalizarea lucrărilor", punctează edilul. 

Proiectul de pietonalizare a Pieţei Unirii a fost gândit de arhitecţii de la Planwerk şi este realizat în etape. Prima a fost marcată de modernizarea laturii nordice a Bd. Eroilor, respectiv a zonei din jurul bisericii Sf. Mihail. Actualele lucrări, începute anul trecut cu laturile sudică şi estică, sunt realizate de societatea ARL Cluj. Valoarea lucrărilor este de 1,4 milioane de lei, plus taxa pe valoarea adăugată.

Comenteaza