Arafat: Fiecare judeţ va dispune de un generator care poate să ducă un sat sau un număr mai mare de case

Arafat: Fiecare judeţ va dispune de un generator care poate să ducă un sat sau un număr mai mare de case
| Foto: protv.ro

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, a prezentat, marţi, modul în care a fost şi este îmbunăţit sistemul de urgenţă, respectiv cel de intervenţii în cazul unor calamităţi naturale.

„Până la sfârşitului acestui an – sfârşitul anului viitor, fiecare judeţ va avea un generator de 500 MWh care poate să ducă un sat sau un număr mai mare de case, o perioadă mai lungă”, a spus Raed Arafat, în cadrul „Forumului Internaţional al Riscurilor de Dezastre Naturale”, ediţia a 15-a, scrie Mediafax.

Temperatura medie din România a crecut cu 1,96 grade între 1991 şi 2015. „Vedem că lucrurile nu mai sunt ca înainte. Seceta s-a intensifcat faţă de 1991. Frecvenţa de la un an din zece a devenit la cinci ani din zece”.

Iar seceta alternează cu inundaţiile şi inundaţii grave, cum au fost cele din 2004 – 2005. „Am văzut anul acesta, iarăşi, inundaţii serioase, în zone care altădată nu aveau astfel de fenomene”, a precizat Arafat. În plus, cinci judeţe au fost în acest an sub cod hidrologic roşu pe durate mai lungi decât de obicei, la care s-au adăugat distrugeri importante, a mai spus Raed Arafat.

Toate recomandările de prevenţie, în caz de orice fel de dezastru natural, se găsesc pe platforma fiipregătit.ro, care a fost lansată anul acesta, a reamintit secretarul de stat de la MAI.

Comenteaza