Arhitecţii vor să scoată parkingurile în afara centrului istoric

Arhitecţii vor să scoată parkingurile în afara centrului istoric
Organizaţiile de specialitate se vor implica în pregătirea concursului pentru amenajarea Pieţei Mihai Viteazul şi vor face acelaşi demers pentru strada Mihail Kogălniceanu.

Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OART) va organiza în 2013 o serie de evenimente pentru punerea în valoare a Dealului Cetăţuii, dar pentru zona Belvedere nu se întrevede perspectiva unor amenajări consistente ori a lansării vreunui concurs de proiecte.

Reprezentanţii OART au lansat către autorităţile locale propunerile pentru amenajarea ca pietonală a străzii Kogălniceanu, însă discuţiile vor fi reluate după 15 ianuarie, după ce reprezentanţii primăriei vor analiza documentele arhitecţilor. Propunerea a fost lansată de OART după colaborarea cu Registrul Urbaniştilor din România şi Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România. Principalele aspecte punctate de iniţiatorii propunerilor vizează transformarea acesteia în zonă pietonală, renunţarea la planurile pentru un parking pe Kogălniceanu şi menţinerea proiectelor pentru puncte majore de parcări în afara zonei centrale.

„Parkingurile ar trebui amenajate dincolo de graniţele centrului istoric. Am insistat să se utilizeze cât mai eficient parcările de la stadion, acolo se construiesc în continuare parcări, iar ideea ar fi ca traficul auto să ajungă cât mai departe de centru. Se poate gândi o reţea de parkinguri în jurul centrului istoric, iar noi am propus în acest sens zonele Cipariu, str. A. Iancu şi chiar Piaţa Mihai Viteazul, care va face însă obiectul unui concurs. Desigur că toate aceste propuneri vor fi analizate din punctul de vedere al costurilor", a precizat Szabolcs Guttmann, preşedintele OART. Arhitecţii au propus în acest an ca amenajarea străzii să facă obiectul unui concurs, cerând anularea parkingului de pe Kogălniceanu care ar însemna aglomerarea zonei, creşterea traficului şi compromiterea unei zone cu potenţial de spaţiu pietonal. De câteva luni, arhitecţi, locuitori din zonă şi reprezentanţi ai societăţii civile fac demersuri prin care critică abordarea şi proiectul primăriei de reabilitare a zonei. Într-un memoriu adresat municipalităţii aceştia au atras atenţia că proiectul se concentreză pe amenajarea unei parcări care ar duce la distrugerea zonei şi nu la punerea sa în valoare, aşa cum a anunţat administraţia locală. Oficialii primăriei au declarat că sunt deschişi la orice propunere cu menţiunea că în centru este nevoie de cel puţin două parkinguri.

Un alt obiectiv major al oraşului care necesită nu doar amenajare, dar şi reabilitare, este zona Cetăţuii, unde arhitecţii au organizat evenimente pe parcursul anului pentru a sublinia potenţialul zonei. Specialiştii au propus lansarea unui concurs de idei pentru amenajarea Cetăţuii, dar obiectivul rămâne unul mai îndepărtat din cauza situaţiei dificile a proprietăţilor. Dealul are nevoie de consolidări, legături cu oraşul şi un proiect solid pentru valorificarea punctului de belvedere. "Din ianuarie vom avea din nou evenimente în zonă, vor fi activităţi de făcut obiecte din zăpadă, pentru copii, pentru a testa şi iarna valenţele Cetăţuii. N-am avut o dezbatere pe tema aceasta în vederea unui concurs, acolo sunt mai mulţi proprietari, ipoteci şi probleme cu terenurile", a amintit Guttmann.

Administraţia locală promitea în toamnă că Dealul Cetăţuii, punctul de belvedere al oraşului neglijat de mai mulţi ani, va fi reabilitat în urma unui concurs de soluţii. Primăria a obţinut de la Unita Turism Holding şi de la Banca Transilvania (BT) dreptul de folosinţă pentru doar 2.600 mp în zonă. În 2013 OART se va implica în pregătirea concursului pentru amenajarea unei alte zone centrale a oraşului, Piaţa Mihai Viteazul, iar un alt concurs ar urma să fie lansat pentru Piaţa Mare din Bistriţa.

2.600 metri pătraţi de teren a primit primăria, cu drept de folosinţă, pe Dealul Cetăţuii, de la Unita şi de la BT.

 

Comenteaza