Foto Au început lucrările la Transilvania Smart City (TSC) din Cluj, cel mai mare proiect imobiliar din România, în care este implicat și iubitul Elenei Udrea

Au început lucrările la Transilvania Smart City din Cluj-Napoca, șantier imobiliar în care este implicat și Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea și tatăl copilului acesteia. 

''Am deschis santierul la Transilvania Smart City, cel mai mare si singurul proiect #smartcity din Europa de sud-est!
- 800 de apartamente
- 20.000 de mp comerciali
- cel mai mare parc privat din tara ( 2 ha)
- restaurant, centru Spa, sala Fitness
- gradinita si cresa ( donate primariei)
- 1.200 locuri de parcare inteligente subterane!!!
Toate acestea, fac parte din prima etapa a proiectului!'', scrie Alexandrov Adrian pe Facebook. 

Orăşelul cu 10.000 de apartamente, mall, heliport şi telegondolă din Someşeni a primit autorizație de construire pentru prima etapă. Recent, Primăria Cluj-Napoca a eliberat autorizația de construire pentru "IMOBIL DE LOCUINTE COLECTIVE (227 UNITATI LOCATIVE ) SI SPATII COMERCIALE - CORP C5 - 3S+P+11+R, AMENAJARI EXTERIOARE, BRANSAMENTE PENTRU ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICA - LUCRARI APARTINAND ETAPEI 1- CONFORM PUZ APROBAT CU HCL NR. 251 DIN 16.06.2021''. 


ÎN URMĂTOARELE CONDIȚII:

1. Cladirea cu destinatie de "cresa/gradinita " si suprafata de teren de 2000 mp aferenta, incadrata in UTR S_Is1, va trece in proprietate publica cu titlu gratuit anterior receptiei imobilelor, conform HCL nr. 251 din 16 iunie 2021.


2. Spatiul verde cu acces public nelimitat (UTR S_Va), in suprafata de aproximativ 2600 mp, va fi amenajat pe baza unui proiect de specialitate anterior receptiei ultimului imobil construit.

3. Strazile noi propuse prin PUZ, cu ampriza de 21 m, respectiv 14 m, vor fi echipate edilitar complet (inclusiv iluminat stradal) si vor fi aduse la strat de uzura pana in 01.09.2022, dar nu mai tarziu de receptia primului imobil din ansamblu. De-a lungul acestora vor fi prevazute plantatii de aliniament (arbori cu circumferinta de minim 35 cm masurata la 1 m de colet), conform HCL nr. 251 din 16 iunie 2021.


4. Anterior receptiei vor fi implementate, prin grija si pe cheltuiala investitorului optimizarile solicitate de Avizul nr. 530126/446/2.10.2020 al Serviciului Siguranta Circulatiei emis pentru PUZ (in baza unor proiecte de specialitate), conform HCL nr. 251 din 16 iunie 2021, respectiv reconfigurarea/largirea sensului giratoriu Mester Manole-Calea Someseni prin largire la 2 benzi a caii inelare si realizare bretea de dreapta libera de pe Mesterul Manole spre Calea Someseni si realizare sens giratoriu nou pe Calea Someseni la intersectie cu Mos Ion Roata.
CATEGORIE IMPORTANȚĂ:C- normala

INVESTIȚIE DE BAZĂ:21.868.890 lei
ORGANIZARE DE ȘANTIER:1090195,8 lei

În baza proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC) nr. 2101/2021, elaborat de TRANSILVANIA SMART ARCHITECTURE SRL. 

Amintim că, proiectul pentru PUZ-ul de urbanizare pentru strada Moș Ion Roată, unde se construieşte cel mai mare proiect imobiliar din România, evaluat la 700 de milioane de euro, a fost aprobat cu 21 voturi pentru şi 2 abţineri de consilierii locali, în ședința din 16 iunie 2021.

Beneficiare: Realtopfarma S.A., Merlin Construcții S.R.L., S.D.C. Imobiliare S.R.L. și S.C. Chester Group Ivestment S.R.L. Conform documentaţiei, s-a realizat un masterplan ce conţine zonficarea funcţională a teritoriului, organizarea circulaţiei şi delimitarea şi etapizarea procesului de urbanizare. Aşadar, masterplanul curpinde 6 etape, prima fiind pe 4.6 ha şi referindu-se la parcelarea terenului şi la stabilirea de reglementări urbanistice. 

Transilvania Smart City (TSC), cel mai mare proiect imobiliar din România

Mall-ul de la TSC va avea 100.000 mp, iar livrările la domiciliu în interiorul acestui megacomplex vor fi efectuate cu ajutorul dronelor. Telegondola va lega cartierul de aeroport, dar și de centrul comercial Iulius Mall. Proiectul prevede și amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa și piscină interioară și exterioară. Cartierul va avea propriul sistem de pază, monitorizare și supraveghere. Proiectul va fi realizat în cinci ani.

Acesta este conceput ca un mic oraș prin care vor circula autobuze electrice, șoferii vor putea vedea direct de pe smartphone care sunt locurile libere de parcare, iar nivelurile de poluare și zgomot vor fi identificate prin senzori. Va include 10.000 de apartamente, mall, școală, grădiniță, creșă, supermarketuri, hotel și aparthotel, spații de birouri, parcuri și săli de conferință, zonă de recreere, socializare și plimbare, amfiteatru, dar și un heliport.

Comenteaza