Autogara demolată. Ce fac şoferii şi pasagerii

Autogara demolată. Ce fac şoferii şi pasagerii
O autogară din Cluj a fost demolată în timp ce încă era în activitate.

Autogara Sens Vest din Cluj-Napoca a fost demolată. Cornel Toma, proprietarul SC Sens Vest SRL, care era chiriaş în spaţiul de pe strada Fabricii, anunţase că autogara va funcţiona până în 25 februarie, dar aceasta a fost pusă la pământ de proprietari, dornici să ridice acolo un ansamblu imobiliar.

„Oamenii s-au grăbit şi nu am mai putut recupera nimic. Am pierdut peste 75.000 de euro. Dar există viaţă şi după pierdere", a spus Cornel Toma.

Chiar dacă autogara nu mai trăieşte, există în continuare societăţi de transport care au ca punct de plecare/sosire Autogara Sens Vest. Un exemplu este Bus Trans, care operează cursa Cluj - Gherla, una dintre cele mai profitabile din programul judeţean. Şoferii merg să îşi pună parafa pe foaia de parcurs, formal, într-un containter care ţine loc de birou la noul amplasament al autogării, pe strada Căii Ferate. Autogara aceasta nu este încă autorizată, aşa încât şi operatorii de autogară şi cei de transport se află în ilegalitate.

„Am investit încă cel puţin 70.000 de euro în noua autogară. Sper să iasă ceva frumos şi să o pot da în folosinţă până în 25 februarie", a declarat Toma.

"La noi nu a venit nicio societate care opera curse din autogara Sens Vest. Din câte am auzit, nici la Beta", a spus Vlad Sabo, director la compania Fany, care deţine una dintre cele două autogări active din oraş.

Din păcate, firmele de transport nu sunt deranjate de situaţie, pentru că majoritatea nu îşi iau clienţii din autogară, deşi acest lucru este prevăzut explicit într-o hotărâre de consiliu judeţean. Ca până acum, graţie neimplicării Autorităţii de Transport din cadrul Consiliului Judeţean, organism de reglementare, dar şi de control, transportatorii folosesc autogări improvizate în staţii CTP, în parcări ale unor centre comerciale sau pur şi simplu la bordură, pe stradă.

2

autogări active există în acest moment în Cluj-Napoca: Beta şi Fany. O autogară a CTP şi alta a Fany nu sunt folosite în acest moment pentru cursele de transport rutier regulat.

 

Comenteaza