Autorizație de construire în maximum două luni la Cluj. Întreaga activitate de urbanism se digitalizează

Autorizație de construire în maximum două luni la Cluj. Întreaga activitate de urbanism se digitalizează
| Foto: zf.ro

Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a anunțat că întregul proces de urbanism și tot ceea ce ține de autorizații și taxe trece în mediul online, iar o autorizație de construire se va putea obține în maximum două luni în județ.

CJ Cluj a desemnat, luni, câștigătorul concursului de soluții prin care întreaga activitate de urbanism se digitalizează, iar Clujul va deveni primul județ smart din România.

„CJ Cluj tocmai a finalizat primul concurs de soluții din România prin care întreaga activitate de urbanism se digitalizează, transformând județul într-unul SMART. În următoarele 6 luni, echipa CJ Cluj și firma IT câștigătoare vor implementa noul sistem informatic, unic în țară, finanțat din fonduri europene.

Întregul proces de urbanism și tot ceea ce ține de autorizații și taxe trece în mediul online. O autorizație de construire se va putea obține în maximum două luni, nu în 11, ca până acum”, a declarat Alin Tișe.

Câștigătorul premiului I, de 2.897.697 de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, este asocierea Life Is Hard, Cloud Soft SRL, Nordlogic Software, EfectRO, acesteia urmând a-i fi atribuit automat și contractul de servicii în urma căruia vor fi realizate cele trei aplicații informatice intuitive – Atlasul Teritorial, Ghișeul Unic și Digitalizarea Arhivei.

Scopul proiectului „Smart Territory” este acela de a diminua interacțiunea fizică a cetățenilor cu instituția Consiliului Județean Cluj.

Noile aplicații, care vor beneficia de o grafică unitară și de o serie de funcționalități interconectate și interoperabile, vor ușura efortul cetățenilor în ceea ce privește completarea cererilor, depunerea documentelor necesare, urmărirea parcursului acestora, plata taxelor și alte operațiuni în timp rapid, electronic, de oriunde, fără a fi necesară deplasarea la sediul instituției.

Comenteaza