Bani europeni pentru iluminarea trecerilor de pietoni de pe drumurile județene din Cluj. Investiție de 28 mil. lei

Bani europeni pentru iluminarea trecerilor de pietoni de pe drumurile județene din Cluj. Investiție de 28 mil. lei
| Foto: playtech.ro

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare pentru proiectul susținut din fonduri europene „Iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – etapa I”.

Proiectul are ca scop principal iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică.

Astfel, într-o primă etapă se va realiza iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi. Trecerile de pietoni vor fi, în acest fel, iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic. Totodată, pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.

Această nouă reușită în atragerea de bani europeni, nerambursabili, va asigura creșterea gradului de siguranță a circulației rutiere pe drumurile județene. Ne dorim ca proiectul să fie implementat în cel mai scurt timp posibil, astfel încât locuitorii județului să beneficieze de tehnologii de ultimă generație care să asigure și un consum redus de resurse”, a transmis Alin Tișe, șeful CJ Cluj.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 este de 26.312.457,50 lei, inclusiv TVA, din care 2.653.313,03 lei, TVA inclus, reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj.

Comenteaza