Bătaie pe construirea noii grădiniţe din Floreşti. Cum va arăta GALERIE FOTO

Bătaie pe construirea noii grădiniţe din Floreşti. Cum va arăta GALERIE FOTO
Construirea noii grădinițe din Florești a trezit interesul firmelor. Astfel, la licitaţia organizată în acest sens şi-au depus ofertele nu mai puţin de 20 de companii, printre care se numără şi constructorul Sălii Polivalente.

 

Grădinița, care va fi ridicată pe un teren de lângă Primăria Florești, va avea o suprafață construită de 969 mp (teren 2.829 mp), o suprafață desfășurată de 1.929 mp, iar cea utilă va fi de 1.651 mp. Construcţia va avea în plan formă dreptunghiulară, cu dimensiunile 48,30×21,60 m. Pentru a răspunde cerinței beneficiarului s-au prevăzut 12 săli de grupă, cu o capacitate maximă de 20 copii fiecare.

"Necesitatea unei grădinițe este evidentă. În Florești avem un spor demografic deosebit, ceea ce va duce în următoarea perioadă la o creștere constantă a numărului de preșcolari, care în prezent se situează în jurul numărului de 1.000. Ne pregătim din plin pentru anii viitori: avem licitația pentru grădiniță, iar în câteva zile vor debuta lucrările de construire efectivă a școlii din cartierul Cetatea Fetei", a spus primarul comunei, Horia Șulea.

Potrivit anunțului de participare de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea estimată a investiției este de 5,09 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA), din care 4,85 de milioane de lei pentru lucrări, iar 242.543 lei pentru cheltuieli neprevăzute.

Proiectul a captat atenţia atât a firmelor din judeţ, cât şi a celor din afara lui, care s-au înghesuit să-şi depună ofertele, constructorii dorind să se angajeze în realizarea lucrării contra unor sume ce variază între 3,5 şi 4,6 milioane de lei.

Cele mai ieftine oferte au fost depuse de asocierea Campeador - Inst Nistor (3.505.637 lei),  Boemial Invest (3.671.462 lei) şi de societăţile Rom Liant Construct (3.726.941,38 lei), în timp ce ofertele asocierii Zicu Impex - Regat Construct Instal (4.585.540,59 lei) şi a companiilor Nord Conforest  (4.522.855 lei) şi Electro Plus (4.378.605 lei) au avut valoarea cea mai ridicată.

Criteriul de atribuire al licitației este prețul cel mai scăzut, iar în perioada următoare Comisia de licitație va analiza și verifica documentația depusă de firme și va stabili câștigătorul.

Lista firmelor înscrise la licitaţie:

1. CON-A - 4.026.769,16 lei
2. NAPOCA CONSTRUCȚII - 3.775.991,55 lei
3. CONIMET IMPEX - AMPER GRUP - 3.775.941,73 lei
4. EOL FACILITY - 4.088.882,27 lei
5. NEMAR EDIL CONSTRUCT - 4.075.785,28 lei
6. ENERGOPLUS - 3.817.160,41 lei
7. 2 INVEST - GDO MOV IMPEX - 3.887.645,07 lei
8. NORD CONFOREST SRL - 4.522.855,86 lei
9. ROM LIANT CONSTRUCT SRL - 3.726.941,38 lei
10. STAR CONSTR - INVEST SERV - 4.212.243,24 lei
11. ZICU IMPEX - REGAT CONSTRUCT INSTAL - 4.585.540,59 lei
12. BOEMIAL INVEST - 3.671.462,64 lei
13. TRANSELECTRONIC IMPEX - 3.958.869,12 lei
14. CANION IMPEX - 4.179.623,72 lei
15. TOMȘA IMPEX - 4.194.940,00 lei
16. CAMPEADOR - INST NISTOR - 3.505.637,73 lei
17. GENTILIA CONSTRUCT - SAMUS CONSTRUCȚII - 4.075.134,00 lei
18. TCI CG SA - 4.014.178,58 lei
19. ELECTRO PLUS - 4.378.605,87 lei
20. AXIA - 4.074.738,49 lei

Comenteaza