Boc a adus un miliard de euro la Cluj. Tişe regretă demisia premierului VIDEO

Boc a adus un miliard de euro la Cluj. Tişe regretă demisia premierului VIDEO
Un miliard de euro. Atât a primit Clujul în perioada în care Emil Boc s-a aflat în fruntea guvernului. Cei mai mulţi bani s-au dus spre Autostrada Transilvania, spre centura de ocolire Vâlcele - Apahdida şi spre Cluj Arena. Este şi motivul pentru care Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, regretă demisia lui Emil Boc.

Preşedintele Consiliului Judeţean crede că fostul premier a luat măsuri nepopulare, dar inevitabile.

Judeţul Cluj a beneficiat în cei trei ani de fonduri guvernamentale semnificative. De exemplu, aproximativ 14 milioane de euro au fost alocate de la bugetul central pentru noul stadion al oraşului.

"A fost pentru prima dată în mulţi ani în care Clujul a fost aşezat pe o poziţie pe care o merita în ceea ce priveşte fondurile MUSCĂ 24:50-25:05 Clujul a câştigat enorm, discutăm doar de cele două centuri, de autostradă, de cofinanţări de proiecte", spune Tişe.

Autorităţile locale se tem acum că, fără Emil Boc în fruntea Guvernului, nu vor mai beneficia de ajutor de la bugetul de stat.

Reporter: Bianca Suciu
Imagine: Radu Zincă

 

Comenteaza