Boc, către locuitorii din Gheorgheni: "Să stea liniştiţi, acolo este verde şi va rămâne verde"
- Scris de Anca Muresan
- 21 Apr 2021, 14:28
- Administraţie
- Ascultă știrea
Un spațiu verde din cartierul Gheorgheni, evaluat la 2 milioane de euro, a fost scos la vânzare recent. Proprietarul a reușit să obțină terenul printr-o retrocedare. Primarul Emil Boc punctează că acel teren va rămâne spaţiu verde, indiferent de cumpărător.
Spațiul verde în cauză este situat între strada Unirii și Aleea Bizușa. Este vorba despre două parcele cu suprafața totală de 1800 de metri pătrați, de la marginea trotuarului, de-a lungul aleii, până lângă parcarea blocurilor. Oamenii din zonă se tem că în locul spațiului verde vor apărea blocuri. Reprezentanții primăriei spun că în acest acest loc nu se va putea construi pentru că în planul urbanistic zonal locul apare ca spațiu verde.
"Acel teren este încadrat ca VA (n.red. în PUG), adică spaţiu verde. Dragi clujeni, am expropriat proprietăţi private ca să facem spaţiu verde. Cât sunt eu primar şi aceşti consilieri locali, acolo va rămâne spaţiu verde oricine va cumpăra. Dimensiunea verde a oraşului este nenegociabilă, noi căutăm să căutăm mai multe spaţii verzi. Pentru cei care locuiesc în Gheorgheni, să stea liniştiţi, acolo este verde şi va rămâne verde", a punctat Emil Boc.