Boc, despre Alianţa Vestului: "Sunt ultimul mohican, ea şi-a atins obiectivele"
- Scris de Anca Mureşan
- 04 Mar 2021, 12:14
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a spus că Alianța Vestului și-a atins obiectivul.
“Ea şi-a atins obiectivele pentru care a fost constituită. Sunt ultimul mohican, nu a mai rămas niciunul dintre ceilalți primari în funcție. Alianța Vestului și-a atins obiectivul de a aduce bani de la guvern: electrificarea liniei de tren Cluj – Episcopia Bihor, Autostrada Transilvania, trenul metropolitan, spital regional. A fost utilă prin simplul fapt că am anunțat-o. Importantă nu este prezența sa fizică, ci proiectele pe care le-a generat”, a spus Boc, la un post de radio local.
În 8 decembrie 2018, primarii Nicolae Robu (Timişoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falcă (Arad) şi Ilie Bolojan (Oradea) au semnat, la Timişoara, documentele de înfiinţare a Alianţei Vestului, iniţiativa prin care se doreşte în special atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea economică a zonei de vest a ţării.
Iniţial, acţiunea celor patru primari a fost numită Patrulatera Vestului, însă având în vedere interesul mare pentru proiect arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii s-a schimbat din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului (AVE), pentru a se evidenţia caracterul ei deschis.