Boc: „Până acum s-au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale pentru șmecherașii de cartier”

Boc: „Până acum s-au aplicat 65 de sancțiuni contravenționale pentru șmecherașii de cartier”

După ce s-a permis și taximetriștilor să circule pe banda dedicată autobuzelor de pe Nicolae Titulescu, reprezentanții primăriei monitorizează cum se respectă noile reguli.

Aceasta mai ales că bicicliștii clujeni s-au arătat nemulțumiți de noua reglementare, care e valabilă deocamdată timp de 3 luni de zile, în cadrul unui proiect pilot.

”În acest oraș toți trebuie să conviețuim și să ne respectăm reciproc. Și taximetriștii au dreptul să folosească aceste benzi, este până la urmă un serviciu de transport public, ei servesc cetățeanul și știm că serviciul de taximetrie din Cluj este unul dintre cele mai apreciate din țară. Bicicliștii trebuie să înțeleagă că și taximetriștii au acest drept. Dacă taximetriștii vor respecta regulile, adică să meargă pe aceste benzi doar când sunt cu client, să nu staționeze pe benzile de transport în comun, nu vor fi probleme”, a declarat primarul Emil Boc la Ziua LIVE.

Deocamdată polițiștii au împărțit amenzi șoferilor de autovehicule care au folosit abuziv aceste benzi. Astfel, edilul a atras atenția la alți participanți la trafic, deloc disciplinați. ”Le atrag atenția și celorlalți participanți de trafic, șmecherașii de cartier, cum îi numesc eu, care încearcă să fenteze și intră pe aceste benzi zicându-și că sunt mai deștepți și nu stau la coadă ca restul șoferilor. Nu mai avem stâlpișori de separare, vine iarna, zăpada și nu mai putem păstra stâlpișorii. Dar într-o săptămână s-au aplicat 65 de sancțiuni celor care nu au respectat interdicția de a nu merge decât autobuze, taxi și bicicliști pe banda dedicată. Poliția va fi în continuare acolo, va monitoriza, se vor da în continuare amenzi”, a adăugat Emil Boc la Ziua LIVE.

Comenteaza