Boc: ''Proiectul de viitor: cum reușim să ne menținem resursa umană acasă? Noi am creat deja mândria de a fi clujean''

Boc: ''Proiectul de viitor: cum reușim să ne menținem resursa umană acasă? Noi am creat deja mândria de a fi clujean''
| Foto: facebook.com/EmilBoc

Primarul Emil Boc este de părere că dezvoltarea orașelor României cu bani europeni va ține resursa umană acasă.

"Mă interesează foarte mult ce se întâmplă în zona metropolitană. De aceea facem și tren metropolitan și centură, pentru că trebuie să ne menținem tinerii. Nu mai avem capacitate de regenerare, dacă aceștia pleacă - în școli, în administrație, în sănătate, în educație. Nu avem nici instalatori, nici oameni în servicii, etc. 

Nu poți decât printr-o combinație de venituri bune, infrastructură, educație, calitate a vieții. Nu putem la nesfârșit să facem din Europa o direcție de emigrare de la est la vest și de la sud la nord. Trebuie să vină bani europeni pentru grădinițe și școli, zona metropolitană, metrou, să aibă aici o viață de calitate, să meargă în Europa când vor ei, dar să nu fie obligați, să aleagă să rămână acasă pentru că au standarde europene. Asta e proiectul de viitor, cum reușim să ne menținem resursa umană acasă.

Clujul e atractiv pentru că oamenii nu prea au ce să aleagă în altă parte. Trebuie să creăm mai multe Clujuri prin motoare de dezvoltare regională. Constanța are port, Iași are valori. Trebuie găsit potențialul, lucrat la el, brand-uit. Trebuie lucrat împreună. Noi am reușit să creăm mândria de fi clujean, că ești cel mai bun în domeniul tău", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Comenteaza