Boc şi Udrea vin la Cluj să semneze contractele pentru liniile de tramvai şi parcul central. Numai dacă nu e ceaţă pe aeroport

Boc şi Udrea vin la Cluj să semneze contractele pentru liniile de tramvai şi parcul central. Numai dacă nu e ceaţă pe aeroport
Premierul Emil Boc şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, vin mâine la Cluj, a confirmat primarul Sorin Apostu, însă numai dacă nu e ceaţă pe aeroport, a precizat edilul.
Cei doi demnitari sosesc la Cluj pentru a semna contractele de finanţare pentru lucrările de modernizare a liniei de tramvai şi de amenajare a parcului central din Cluj-Napoca, care vor fi executate cu bani europeni.

Dacă pe aeroport va fi ceaţă, iar aterizarea aeronavelor va fi imposibilă, vizita va fi amânată, a precizat Apostu. Contractele pot fi semnate şi la Bucureşti, însă primarul a precizat că acest lucru se va întâmpla la Cluj.

Amintim că ieri două zboruri de la Bucureşti spre Cluj-Napoca au fost anulate, iar un al treilea a fost amânat, din cauza ceţii de pe pista de aterizare. Între cei care nu au putut ajunge ieri la Cluj a fost şi ambasadorul Africii de Sud.

Vezi detalii despre cele două proiecte pentru care finanţarea va fi semnată mâine

Comenteaza