Boc vine mâine la semnarea contractului pentru sistemul de management al gunoaielor

Boc vine mâine la semnarea contractului pentru sistemul de management al gunoaielor
Premierul Emiul Boc vine sâmbătă la Cluj pentru a asista la semnarea contractului pentru sistemul de management integrat al deşeurilor.

Sâmbătă dimineaţă este programată la ceremonia de semnare a contractului de finanţare referitor la proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj", anunţă departamentul de ralaţii pblice al Consiliului Judeţean (CJ). Documentul va fi parafat de către preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbély László, în prezenţa premierului României, Emil Boc.

„Acest moment garantează implementarea acestui important proiect pentru comunitatea clujeană. Sunt astfel asigurate fondurile care ne vor permite parcurgerea etapelor care le mai avem pentru a finaliza realizarea noului sistem de management al deseurilor", spine Alin Tişe.

Valoarea totală a proiectului este de 255.354.026 lei, din care valoarea eligibilă a proiectului, susţinută din FEDR şi bugetul de stat, reprezintă 199.851.543 lei, contribuţia judeţului Cluj fiind de 3.997.033 lei. Proiectul prevede în principal închiderea şi ecologizarea depozitelor urbane de deşeuri menajere neconforme, construirea unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor în municipiul Cluj-Napoca şi realizarea a trei staţii de transfer în Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin.

În cadrul aceluiaşi eveniment va fi semnat şi contractul referitor la „Reabilitarea siturilor poluate istoric - depozit deşeuri periculoase fosta UCT-Poşta Rât, Turda", al cărui beneficiar este Primăria Turda.

 

Comenteaza