Camerele de supraveghere de la intrările în judeţ, puse în funcţiune de poliţie
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 17:11
- Administraţie
- Ascultă știrea

în baza unei hotărâri a CJ, sistemul va fi dat în folosinţă gratuită Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, pentru a fi pus în funcţiune. Câte două camere video (câte una pe sens) au fost amplasate în comunele Cuzdrioara, Luna, Negreni, Sânpaul şi Mociu. Instalarea de camere video pentru supravegherea traficului în zonele de acces în judeţul Cluj a fost realizată.
“Iniţial au fost nişte probleme, pentru că societatea Asivideo Iaşi, care a câştigat licitaţia, a furnizat un sistem care nu a fost agreat de poliţie. Ulterior, situaţia a fost reglementată. Cele 10 camere au fost instalate, iar ceea ce trebuie noi să facem acum este să predăm poliţiei tot sistemul, pentru a-l putea pune în funcţiune”, a declarat Bica.
în prima şedinţă a CJ va fi aprobat transferul sistemului către IPJ, cu titlu gratuit, pentru o perioadă de opt ani. “Imediat ce vom avea hotărârea de consiliu, putem semna şi protocolul de predare-primire. Mai departe, va fi treaba poliţiei să pună în funcţie sistemul şi să se ocupe de gestionarea lui”, a explicat vicepreşedintele CJ. Şeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar, nu a putut fi contactat pe parcursul zilei de ieri.
în urmă cu câteva săptămâni, acesta preciza pentru ZIUA de CLUJ că cele 10 camere vor fi monitorizate printr-un sistem computerizat. Imaginile ar urma să fie consultate doar de către agenţii însărcinaţi. “Nu oricine va avea acces la imagini. Va exista o parolă, iar imaginile stocate pe computer vor putea fi văzute doar atunci când va fi necesar şi numai cu acordul conducerii IPJ”, explica Păcurar. Preţul sistemului de supraveghere instalat de societatea Asivideo este de 51.000 de lei.