Când încep lucrările la strada Bună Ziua. Trei benzi, piste de biciclete şi trotuare

Când încep lucrările la strada Bună Ziua. Trei benzi, piste de biciclete şi trotuare

O stradă importantă a Clujului ar urma să aibă în viitor trei benzi pentru maşini, trotuare şi piste de biciclete. Momentan se circulă pe numai două, iar facilităţile pentru pietoni şi biciclişti lipsesc cu desăvârşire. În plus, în ultimii ani zona a fost înţesată de noi blocuri. 

Vorbim despre strada Bună Ziua, din cartierul clujean cu acelaşi nume. Strada fusese trecută în urmă cu mai bine de 10 ani la CNADNR (actuala Companie Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, n. red.), care a investit în modernizarea ei, și era cerută de aproape trei ani de Primăria Cluj-Napoca, care dorește să o lărgească la 16 m. Hotărârea de guvern privind trecerea străzii Bună Ziua în patrimoniul municipiului a fost aprobată în mai 2018. 

Lucrările de lărgire a străzii Bună Ziua ar urma să înceapă în primăvara anului viitor. 

"După mai bine de doi ani şi jumătate, strada a intrat în proprietatea municipiului. În 3 septembrie a fost demarată licitaţia pentru mutarea reţelelor, până la sfârşitul lunii octombrie vom putea vota studiul de fezabilitate în Consiliu Local. Acolo trebuie să avem şi valoarea expropierilor; colegii de la primărie fac deja evaluări, am scos certificatele de urbanism, discutăm despre 60 de parcele care vor fi expropriate.

Sper ca în şedinţa din octombrie să aprobăm indicatorii tehnico-economici, după care intrăm în linie dreaptă şi putem trece la proiectare. Dacă lucrurile merg conform graficului, lucrările la lărgirea străzii Bună Ziua ar urma să înceapă în primăvara anului viitor", a declarat Dan Tarcea, viceprimarului Clujului, în cadrul matinalului Realitatea FM Cluj. 

4 benzi, trotuare şi piste de biciclete 

Primăria are deja clarificat proiectul pentru modernizarea străzii. Aceasta va fi lărgită la 16 m și va avea trei benzi de circulație (două spre Bună Ziua şi una spre Fagului, n. red.), pistă de biciclete și trotuare.

"Au fost două propuneri pentru lărgirea străzii, supuse dezbaterii publice, una cu 4 benzi şi fără piste de biciclete şi una cu 3 benzi şi cu piste de biciclete. Preferată, cu un număr covârşitor de voturi, a fost cea cu 3 benzi şi piste de biciclete.

Vrem o stradă modernă, care să încurajeze şi transportul alternativ, în special pe perioada verii. Nu trebuie să ne gândim astăzi că pistele de biciclete nu au continuitate, trebuie să începem de undeva ca apoi să le putem extinde", a punctat Tarcea. 

Probleme juridice pentru sensul giratoriu de la limita cartierelor Gheorgheni și Borhanci

Pentru decongestionarea traficului din zonă, Primăria Cluj-Napoca are în vedere şi realizarea unui sens giratoriu la limita dintre cartierele Gheorgheni și Borhanci, la intersecţia străzilor Constantin Brâncuși, Romulus Ladea şi Fagului. A şi identificat un teren care aparţine Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), însă şi în acest caz este nevoie de o hotărâre de guvern. 

"Aici avem parte de o situaţie aparte. Avem deschidere de la UASMV; ei au făcut cadastrarea terenului lor şi desprinderea, însă ca noi să putem construi avem nevoie de o hotărâre de guvern, care trebuie să treacă prin parlament. Gândim o colaborare cu cei de la USAMV, sperăm ca în toamnă să venim cu o soluție. Avem bani în buget pentru a face acest sens giratroiu, problema juridică ne încurcă", a subliniat viceprimarul Clujului.  

Bună Ziua, etalon pentru haosul imobiliar 

Strada Bună Ziua este o arteră ”roșie” a Clujului, cu un grad de încărcare de 98%. Zona este una dintre primele pe care urbaniştii le dau mereu ca exemplu de dezvoltare haotică în boom imobiliar la Cluj: o extensie a oraşului unde locuinţele au luat-o înaintea infrastructurii, cu imobile realizate fără artere de acces amenajate corespunzător ori servicii pentru locatari, unde multe dintre şcolile, grădiniţele ori spaţiile medicale au rămas pe planşele de centre de cartiere desenate pentru proiectele dezvoltatorilor.

Locuitorii care au ales să se mute aici se confruntă cu deficienţe de infrastructură: străzi înguste, cu un trotuar sau cu niciunul, probleme cu iluminatul sau lipsa de servicii de învăţământ.

Comenteaza